Doi tineri din Aiud vor sta după gratii doi ani, respectiv trei ani, după ce l-au tâlhărit pe un amic de pahar. Fapta s-a petrecut în noiembrie anul trecut, iar acum cei doi au fost depistaţi de poliţişti şi transportaţi la penitenciar.
Miercuri, 21 septembrie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Aiud, sprijiniţi de poliţiştii de ordine publică, i-au identificat şi reţinut, la Aiud, pe F.L. (19 ani) şi G.V.A. (24 de ani), ambii din Aiud, posesorii unor mandate de executare a pedepsei închisorii, emise la Judecătoria Aiud, în aceeaşi zi.
Cei doi sunt condamnaţi la executarea unor pedepse privative de libertate de doi ani, respectiv trei ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, potrivit jurnaliștilor de la Alba24. Condamnaţii au fost depuşi în Penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepselor.
În noaptea de 14 spre 15 noiembrie, au consumat băuturi alcoolice împreună cu un tânăr de 23 de ani din judeţul Botoşani (care locuieşte, fără forme legale, în Aiud), într-un local public din oraş. Apoi, în timp ce acesta se deplasa spre casă, l-au acostat şi l-au deposedat de o sumă de bani şi de telefonul mobil.
După comiterea faptei, cei doi tineri s-au deplasat în comuna Basna, judeţul Sibiu, loc în care au fost găsiţi şi reţinuţi de către poliţişti.
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024