Totul s-a petrecut în faţa unei case de schimb valutar de pe Calea Naţională.
Joi 12 octombrie 2017, în jurul orei 9.30, un bărbat de 45 de ani, din municipiul Botoşani, în timp ce se afla în faţa unei case de schimb valutar de pe strada Calea Naţională, cu intenţia de a schimba în lei suma de 200 de euro, a fost abordat de un bărbat necunoscut, care i-a propus efectuarea unui schimb neautorizat, oferindu-i un preţ mai bun decât cel afişat la unitatea economică.
Persoana vătămată a acceptat propunerea şi a efectuat tranzacţia în stradă, primind suma de 900 de lei, însă bărbatul i-a cerut banii înapoi pentru a-i mai număra o dată. După ce a luat suma de bani în mână, acesta a distras atenţia victimei, după care i-a înapoiat doar 450 de lei.
Poliţia efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, în vederea identificării autorului şi recuperării prejudiciului.
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, poliţiştii vă recomandă:
Nu efectuaţi operaţiuni de schimb valutar la persoane sau în locuri neautorizate!
Atenţie la metoda Şmen! Când primiţi suma solicitată sau returnată, număraţi atent bancnotele şi nu mai întoarceţi banii în mâna persoanei care vi i-a schimbat, sub pretextul ca aceasta să îi mai numere o dată; atunci se realizează înlocuirea sumei valabile cu una derizorie!
În cazul în care aţi fost victima unei astfel de infracţiuni, apelaţi de urgenţă serviciul unic 112 sau adresaţi-vă celei mai apropiate unităţi de poliţie!
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024