Botoşăneanul este gata să ajungă în stradă cu tot cu familia sa, din cauza ratelor neplătite și a creditelor uriașe pe care nu și le-a asumat.
Aflat într-o continuă criză financiară, botoşăneanul Octavian Strunilă a luat o decizie radicală, care îi va schimba complet viaţa. Actorul este, de mai mult timp, hăituit de creditor și pus sub acuzații că nu își plătește nici ratele la banca, dar nici cheltuielile imobilului în care locuiește împreună cu familia sa.
Din această cauză, Octavian Strunilă a fost nevoit să ia o decizie radicală pentru a mai scăpa din problemele existente. Vedeta a solicitat la tribunal constatarea dării de plată. În acest fel, Octavian a deschis un proces în care li se solicită unor instituții bancare să îi ia casa, pentru a scăpa de ratele care i-au adus atâtea probleme finaciare, informează Evz.
Conform avocatnet.ro, datornicul poate face o notificare de dare în plată creditorului său și-l anunță despre intenția sa de a scăpa de datorie dându-i imobilul la schimb. Totuşi, în situaţia în care creditorul nu vrea să se conformeze prevederilor Legii nr. 77/2016, datornicul se poate adresa unei instanţe (judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul).
Astfel, judecătorul va constata ştergerea datoriilor contractuale şi va transmite dreptul de proprietate de la datornic la bancă sau altă instituție de credit. Strategie la care a apelat şi Strunilă, actorul având termen în acest proces la finele lunii viitoare.
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024