Bărbatul are de executat o pedeapsă de aproape patru ani.
Luni, 29 ianuarie, în cadrul activităților desfășurate, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate emis pe numele unui bărbat din Botoșani.
În jurul orei 18.00, polițiștii au depistat în comuna Păunești un bărbat de 38 de ani, din Botoșani, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii. Acesta a fost condamnat de magistrații Tribunalului Giurgiu la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 8 luni, pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranți.
În anul 2020, bărbatul a transportat 2 cetățeni străini fără acte de identitate, în scopul de a-i introduce în mod fraudulos în țară, fără îndeplinirea condițiilor legale privind regimul frontierei de stat, în vederea obținerii unui folos material, potrivit ziaruldevrancea.ro
Bărbatul a fost introdus în Penitenciarul Focșani pentru executarea pedepsei.
TRAGEDIE în urmă cu scurt timp: Botoșănean găsit mort în curte, după ce s-a urcat pe un stâlp
Gabriela Erdic
Mar 31, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
Botoșăneanul mort în accident se întorcea din străinătate: FILMUL tragediei
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
DOLIU la Biblioteca Județeană Mihai Eminescu, unul dintre angajați a decedat la doar 54 de ani
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
Adăpost de animale cuprins de flăcări, pompierii au salvat la timp casa unei familii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile