Tânărul de 20 de ani le-a spus polițiștilor că se simte mai bine dezbrăcat. Avea asupra lui 55 de lei obținuți din cerșetorie.
Oamenii care au trecut, ieri, spre amiază, pe esplanada din centrul municipiului Suceava au văzut cu uimire că, deși afară erau în jur de 2-3 grade Celsius, un tânăr dezbrăcat complet de la jumătate în sus și desculț cerșea așezat pe pavele, în fața unui supermarket.
A fost alertată Poliția Locală, care a intervenit imediat.
Tânărul a fost identificat, îmbrăcat cu hainele pe care le avea asupra lui și trimis la Dorohoi, la un centru de asistență socială.
Directorul Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, a declarat că este vorba despre un tânăr în vârstă de 20 de ani, născut în Dorohoi, județul Botoșani, fără domiciliu. În urmă cu trei săptămâni a venit la Suceava și a stat la adăpostul de noapte „Lumina Lină”, de la Biserica Sf. Vineri, scrie Monitorul de Suceava.
„Colegii de la Asistență Socială au discutat la Dorohoi, unde este un centru social și poate beneficia de sprijin și de asistență de specialitate. Este un caz cunoscut în Dorohoi”,
Ovidiu Doroftei, directorul Poliției Locale Suceava
Când a fost preluat de polițiștii locali suceveni tânărul avea asupra lui 55 lei obținuți din cerșetorie, câteva haine și încălțăminte. El le-a spus polițiștilor că se simte bine dezbrăcat, că a venit la Suceava „să facă bani” și ar dori să mai stea. Polițiștii l-au trimis în orașul natal.
(Foto: Monitorul de Suceava)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024