Convingerile religioase l-au făcut pe un bărbat de 69 de ani din Suharău să intre luni în greva foamei în faţa unei filiale bancare locale, potrivit Opinia de Dorohoi.
Povestea lui Gheorghe Zvîncă poate fi un adevărat scenariu de film, mai ales că acesta riscă să piardă aproape 300 de milioane de lei vechi datorită simplului fapt că refuză să accepte cartea de identitate pe motiv că aceasta conţine codul numeric personal, cod de 13 cifre care ar aparține „necuratului”. Mai exact bărbatul a depus în bancă 1981 suma de 52.768 de lei vechi, sumă cu care urma să-i achiziţioneze un autoturism Dacia. Anii au trecut, maşina mult dorită nu i-a mai fost alocată iar acum potrivit unei ordonanţe de Guvern acesta poate să-şi recupereze banii depuşi plus dobânzile aferente, sumă ce se apropie de 300 de milioane de lei vechi. În timp, Gheorghe Zvîncă, a ales să nu mai folosească buletinul de identitate din motive religioase, dar nu înainte de a semna 2008 o procură notarială prin care fiul său este împuternicit în vederea recuperării banilor de la bancă Acum reprezentanţii băncii mai solicită o nouă declaraţie notarială care nu poate fi făcută întrucât titularul contului nu mai are buletin de identitate iar singura copie pe care o deţine nu este valabilă în faţa notarului.
„Eu consider că se face un abuz. Buletinul meu pe care nu-l mai am expiră în 2048. Deci este valabil şi eu pot demonstra asta cu copia pe care o deţin. În plus procura notarială pe numele fiului meu nu a fost revocată. Cu alte cuvinte fiul meu trebuie să discute cu reprezentanţii băncii şi nicidecum eu. Din acest motiv am ales să fac greva foamei până când reprezentanţii băncii îmi vor da banii”, a declarat Gheorghe Zvîncă.
El nu este la prima încercare de greva foamei în faţa la banca din Dorohoi. Zilele trecute a mai avut o încercare însă nu avea obţinute acordurile de la Poliţie şi Jandarmerie.
„Sunt în regulă acum! Nu mă mişc de aici până nu-mi dă banii mai ales că Ordonanţa de Guvern spune că perioada de despăgubire expiră anul viitor. Eu buletin nu-mi mai fac că nu-mi trebuie. Numerele alea 13 de pe el nu sunt în regulă”, a mai declarat bătrânul.
Şi soţia acestuia a subliniat faptul că „la cât de înverşunat şi pornit este în ideologia lui” nu va mai solicita act de identitate niciodată în viaţa lui. Reprezentanţii băncii susţin însă că nu este vorba de niciun abuz. Legea prevede la orice operaţiune efectuată, mai ales aceasta unde se discută de o sumă consistentă de bani, trebuie făcută cu legitimarea persoanei în cauză cu un act de identitate în original şi dovada notarială solicitata, dovada care nu poate fi semnată la notar tot datorită lipsei cărţii de identitate.
CITEȘTE: ACUM : Greva foamei în fața Prefecturii Botoșani – FOTOGALERIE
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Comercianții nu mai trebuie să emită bon fiscal pentru plățile cu cardul, decât la cerere
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile