Un tânar din Botoșani face cinste orașului prin rezultatele avute la concursul organizat de Institutul Național al Magistraturii.
Tânărul a trecut de proba eliminatorie la concursul de admitere în magistratură, sesiunea iunie-octombrie 2015, având punctaj maxim.
Potrivit rezultatelor afișate pe site-ul Institutului Național al Magistraturii, Bogdan Alexoaie din Botoșani a fost admis cu un punctaj de 7.54, având cea mai mare notă dintre toti participanții la acest concurs.
Pe site-ul avântulliber.ro se mai arată că în perioada 30 iunie – 15 octombrie 2015, concursul de admitere în magistratură va avea disponibile 28 de posturi de judecător la judecătorii şi 25 posturi de procuror la parchetele de pe lângă judecătorii. Pentru a fi numită în magistratură orice persoană trebuie să aibă o vechime în specialitate de cel puţin cinci ani, se mai arată în articolul de pe publicația menționată.
Alături de botoșănean au mai fost admise persoane din Galați, București, Mehedinți, Constanța, precum și din alte județe. Bogdan Alexoaie este polițist de frontieră la Stânca Costești.