Opt persoane au primit ordonanțe de reținere pentru o perioadă de 24 de ore din partea procurorilor. Printre cele opt persoane reținute se află și un botoșănean.
Persoanele sunt suspecte de comiterea a nu mai puțin de 25 de fapte de furt, prejudiciul total fiind calculat la 50.000 de euro.
În spatele gratiilor au ajuns Sabin Ștefan Scripcariuc, de 29 de ani, din Rădăuți, considerat a fi capul grupării, respectiv Valentin Gheorghe Marcu, de 28 de ani, din Moldova Sulița, dar care își făcea veacul tot prin Rădăuți, și Gheorghe Cristian Plaiu, de 19 ani, din Mironu-Valea Moldovei.
Cei trei au fost prinși în noaptea de duminică spre luni, la scurt timp după ce au comis ultimul furt în Rădăuți și încercau să pună la adăpost bunurile sustrase pe care le transportau cu un autoturism marca BMW, înmatriculat în Bulgaria, scrie Monitorul de Suceava.
Celelalte cinci persoane pentru care s-au emis ordonanțe de reținere sunt Nicolai Plaiu, de 28 de ani, din Mironu, Alexandru Plai, de 18 ani, din Mironu, Mihai Ionuț Gogolică, de 35 de ani, din Comănești, Marius Valentin Pleșca, de 36 de ani, din Șcheia, și Gheorghiță Manea, din Corni, județul Botoșani.
Hoții acționau la pont, iar pentru a fi prinși polițiștii i-au monitorizat mai multă vreme. Pentru a documenta activitatea hoților, luni dimineață s-au derulat 15 percheziții la domiciliile suspecților.
Perchezițiile au avut loc două în municipiul Rădăuți, patru în comuna Comănești, două în orașul Cajvana, două în comuna Șcheia și patru pe raza comunei Valea Moldovei, iar una pe raza județului Botoșani, în comuna Corni.
La acțiunea de luni au participat nu mai puțin de 54 de polițiști de la Rădăuți, Gălănești, Marginea, Gura Humorului, Serviciul de Investigații Criminale, doi de la IPJ Botoșani, două grupe ale Serviciului de Operațiuni Speciale, dar și 14 jandarmi.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024