Un botoșănean este primul pacient tratat cu ajutorul unui aparat special în Clinica de Cardiologie a Spitalului Sfântul „Spiridon” din Iași.
O leziune care îi punea viața pacientului în pericol a fost tratată de medicii de la Clinica de Cardiologie din cadrul Spitalului Sfântul „Spiridon” din Iași. Prin intermediul aparatului de coronarografie, un bărbat s-a întors cu bine în sânul familiei de Crăciun. Acesta este un început promițător pentru pacienții care suferă de boli cardiovasculare grave și care nu puteau beneficia de un tratament corespunzător.
Concret, bolnavii cu cardiopatie ischemică vor putea beneficia de coronarografie în cadrul unității medicale. Rezultatele sunt îmbucurătoare pentru echipa de medici care a reușit să trateze leziunea primului pacient, fără apariția complicațiilor. Afecțiunea putea evolua către deficiență cardiacă și chiar către deces, arată bzi.ro.
Medicii de la Clinica de Cardiologie din Iași au tratat primul pacient cu ajutorul aparatului de coronarografie.
Astfel, un pacient de 56 de ani, din Botoșani, care s-a prezentat în stare gravă la spital, a fost preluat pentru tratament în cadrul clinicii. Din fericire, în ajunul Crăciunului, bărbatul s-a întors cu bine la familie.
„S-a efectuat prima procedură terapeutică de angioplastie la un pacient cu o stenoză de 99 la sută. E o evoluție foarte bună a pacientului cu un rezultat foarte bun post-procedură. În urmă cu două zile s-au făcut investigații vizuale. Este vorba despre un bărbat de 56 de ani care în urmă cu două luni a suferit un infarct. A avut un tratament medicamentos pentru o perioadă, însă starea s-a agravat. L-am investigat și leziunea a fost dilatată cu succes, fără probleme intra-procedurale. Pacientul este în stare bună și mâine sperăm că va pleca acasă”,
dr. Dan Tesloianu, Clinica de Boli Cardiovasculare din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași.
Mai mulți pacienți cu cardiopatie ischemică au decedat din cauza faptului că nu au avut unde să-și facă o coronarografie. Doctorii au transmis faptul că, la sfârșitul lunii octombrie, un nou coronarograf va fi pus în funcțiune.
Dr. Dan Tesloianu precizează că viața pacienților depinde de această intervenție. Până acum, la Iași au fost puse în funcțiune doar două coronarografe care nu făceau față numărului tot mai mare de solicitări, situație în care numărul deceselor creștea. Medicii menționează că între 5 și 10 la sută dintre pacienții cu boli cardiovasculare pot muri dacă nu beneficiază de această intervenție.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024