Probabil dacă nu ar fi fost ziua de 28 iunie 2018, acest botoșănean ar fi trecut neobservat de oamenii legii.
Această zi a fost totuși și încă una cu vijelii cum nu s-au mai văzut de ani de zile la Botoșani. Furtuna de atunci a provocat un debit uriaș de apă în municipiul Botoșani, cu străzi și curți inundate și arbori puși la pământ.
Situația ar fi putut fi evitată pe strada Humăriei unde s-au confruntat cu aceste probleme mai mulți cetățeni care locuiesc la case. Ei au fost inundați din cauza faptului că un vecin de-al lor a ocupat canalul de scurgere a apelor pluviale.
Cetățeanul a obturat un șanț de scurgere a unor ape pluviale prin construirea unui gard din cauza căruia apa nu s-a mai putut scurge normal și a inundat curțile și locuințele din zonă.
Primăria a fost atunci sesizată, iar viceprimarul Marian Murariu s-a deplasat pe strada Humăriei pentru a vedea care este problema.
Între timp a venit rezultatul controlului de atunci.
„Atât gardul cât și casa de pe acel teren sunt construite fără autorizație de construcție. De asemenea, acest cetățean a montat ilegal, tot fără autorizație de construcție o conductă pe sub gard, în încercarea de a demonstra că nu obturează complet șanțul, dar conducta este de diametru foarte mic și s-a înfundat cu aluviuni, făcând-o complet ineficientă”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Pentru construirea casei și gardului fără autorizație de construcție, respectivul botoșănean a fost amendat de Poliția Locală cu amendă de 4.500 de lei. I s-a impus și intrarea în legalitate însă numai dacă condițiile urbanistice permit acest lucru. În caz contrar, i se impune demolarea atât a casei cât și a gardului.
De asemenea, pentru racordarea conductei proprii la rețeaua publică de canalizare s-a dispus urmărirea penală a respectivului cetățean. Polițiștii locali suspectează și faptul că acest botoșănean a ocupat și o anumită suprafață de teren din domeniul public al municipiului Botoșani.
„Interesul meu principal este de a debloca acel șanț pentru ca apa pluvială să se poată scurge normal la canalizare și să nu mai inunde casele și locuințele cetățenilor. De asemenea, fac un apel și în același timp trag un semnal de alarmă tuturor celor care vor să construiască, să-și obțină autorizația de construcție înainte de a începe lucrările, pentru că amenzile au crescut, legile s-au înăsprit și controalele Poliției Locale s-au intensificat”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Pentru casa construită fără autorizație, botoșăneanul va avea nevoie de proiect și tot felul de studii. În cazul în care nu va putea întocmi documentația, el va fi nevoit să demoleze construcția.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în Botoșani: Sătenii sunt cei mai harnici votanți
Diana Arici
Nov 24, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Cutremur în ziua votului: Sfaturile pompierilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024