Un tânăr din județul Botoșani care a consumat băuturi alcoolice și s-a urcat la volan, a provocat un accident de circulație în Suceava.
La data de 23 decembrie 2015, în jurul orei 5.00, IPJ Suceava a fost sesizat despre faptul că, pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava a avut loc o tamponare, iar conducătorul auto implicat în eveniment se află sub influenţa băuturilor alcoolice. Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, un tânăr de 29 de ani, din județul Botoșani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu scuarul ce delimitează cele două sensuri de deplasare. În urma impactului a rezultat avarierea autoturismului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
CITEȘTE: Impact între două autovehicule pe un drum din județ: Unul dintre șoferi beat și recalcitrant cu polițiștii
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile