Singurul botoşănean care a cântat pentru Papa Ioan Paul al II-lea, dar şi pentru Papa Francisc va reprezenta România la Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).
Este vorba despre Mirel Manea, prim-trompetist al Filarmonicii de Stat Botoşani şi ambasador al culturii şi artelor muzicale pentru amiciţia dintre popoare, titlu primit de la Asociaţia Internaţionale „Carita Politica”, aflată sub patronajul Vaticanului. El a primit invitaţia de a cânta la ONU cu prilejul unui eveniment care va avea loc în a doua parte a anului.
„În septembrie am fost invitat să cânt la ONU. Sunt singurul din România”, a declarat Mirel Manea.
El s-a întors de curând din Senegal, unde a dat curs invitaţiei oficialilor statali, iar în aprilie va merge din nou la Vatican pentru un concert. Mirel Manea este unul dintre cei mai apreciaţi artişti români, fiind invitat frecvent la evenimente care au loc la Ateneul Român. (Sursa: Evenimentul Zilei)
Patroni amendați la Botoșani: Angajați fără echipamente de protecție și incidente ascunse sub preș
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Escrocii sparg conturile de WhatsApp: „Schema 1.800” este noua înșelătorie care face ravagii
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Avocat din Botoșani plătit cu peste 90.000 de euro de Consiliul Județean Suceava
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile