Premieră în Botoșani, unde un profesor de la o unitate de învățământ din municipiu nu mai fost lăsat să intre la ore.
Profesorul de muzică nu a trecut evaluarea medicală obligatorie, așa că a fost declarat inapt de către medici. Alexandru Boatcă nu mai poate preda muzică la Școala Generală nr.7 din Botoșani.
Reprezentanții Consiliului de Administrație al unității de învățământ au hotărât ca profesorul să nu mai fie lăsat la catedră.
Dascălului i-a fost suspendat contractul de muncă, pentru că nu a trecut evaluarea medicală obligatorie. Conducerea școlii a luat această hotărâre, după ce medicul de medicina muncii a stabilit că Alexandru Boatcă este inapt de muncă „ca personal didactic într-o instituţie de învăţământ”.
Șeful Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Gabriel Hârtie, a precizat că profesorul a fost evaluat de un medic specialist, care l-a declarat „inapt”. Asta a dus la suspendarea contractului de muncă. Profesorul Alexandru Boatcă are dreptul să conteste atât decizia școlii, cât și cea a medicului specialist.
„A fost decizia medicului specialist să îl declare inapt. Dânsul are drept de contestaţie. Decizia de suspendare a contractului de muncă nu afectează în niciun fel activitatea şcolară, orele fiind preluate fie de un suplinitor, fie de ceilalţi profesori, mergându-se în sistemul de plată cu ora. Noi aşteptăm să vedem dacă vine cu vreo altă decizie”, a explicat Gabriel Hârtie.
Profesorul a fost cercetat discplinar de mai multe ori, după ce ar fi agresat elevii în timpul orelor. În primăvară, cadru didactic s-a ales cu o diminuare de 10 la sută a salariului pe o perioadă de trei luni deoarece ar fi lovit un elev.
Profesorul a refuzat să comenteze decizia conducerii școlii. El a depus, însă, contestații împotriva medicului care l-a declarat inapt, la Direcția de Sănătate Publică Botoșani, dar și la Tribunalul Botoșani, împotriva școlii care i-a suspendat contractul de muncă.
Potrivit sursei citate, acesta este primul caz înregistrat în Botoşani, în care un profesor este declarat inapt pentru a preda elevilor.(Sursa: Libertatea)
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean rămas fără telefon mobil după o „îmbrățișare”
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024