Dacă la precedenta conferință de presă a arătat că intenționează să înființeze depozite de colectare a produselor agro-alimentare, astăzi, candidatul ALDE la Consiliul Județean a venit cu un alt proiect.
S-a inspirat din cele peste 1.000 de chestionare care au fost completate de botoșăneni și care au transmis că o altă prioritate pentru județ este infrastructura rutieră. Bogdan Dăscălescu s-a declarat așadar un susținător al drumului strategic dar și a asfaltării tuturor arterelor județene din Botoșani.
Cu o condiție.
„Aș vrea ca în secunda în care în Botoșani se reface un drum județean, pentru a-l proteja una din idei este să aduc acele automate de cântărire pentru mașini. Din cauza gabaritului crescut și nerespectării gabaritului pe drumurile județene, acesta în maximum un an, doi sunt la fel cum au fost”,
Bogdan Dăscălescu, vicepreședinte ALDE Botoșani
Consiliul Județean ar putea realiza proiectul cu cântarele automate prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri (DJDP).
Acestea ar urma să fie montate în puncte strategice ale județului.
„Camioanele intră, se cântăresc, scot tichetul. Și fără tichetul acela nu poți să circuli, pe orice drum, dar pe mine mă interesează să protejăm drumurile județene. Adică să nu mai existe pe DJ-uri să avem camioane cu 40-50 de tone. E vorba să se respecte greutățile pe ax, pentru că dacă observați acele denivelări, acelea se formează în urma transportului agabaritic”,
Bogdan Dăscălescu, vicepreședinte ALDE Botoșani
De asemenea, în proiect se regăsește și amenajarea unei parcări pentru microbuze și autobuze. Care la acest moment lipsește la Botoșani, iar acest lucru s-ar realiza într-un parteneriat cu Primăria.
„Aș vrea să nu mai văd în Botoșani parcate mașini de peste 3,5 tone dacă mergem pe Pacea, Împărat Traian, vedem tot felul de camioane și autobuze. În mod normal, în parteneriat cu Primăria aș avea din proiect să facem o parcare logistică, așa cum sunt în mlte zone, în care transportatorii cu mașini de peste 3,5 tone sunt obligați să parcheze”,
Bogdan Dăscălescu, vicepreședinte ALDE Botoșani
Liberal democratul susține că la acest moment Poliția Locală aplică amenzi însă pe de altă parte oamenii nu au unde să ducă aceste autovehicule pentru parcare.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
11 medici au venit la „Mavromati”: Managerul spitalului anunță noi concursuri - VIDEO
Oana Sava
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Medicul Kiss căutat de botoșănenii din diaspora: Au încredere în Spitalul Mavromati
Oana Sava
Nov 20, 2024
ANUNȚUL directorului de la Poșta Botoșani despre închiderea oficiilor din județ
Gabriela Erdic
Nov 20, 2024
Candidații PNL Botoșani invită la dezbateri publice candidații PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024