Asociația ,,Educatori creativi- copii inventivi" Botoșani organizează prima întâlnire cu toți participanții la Proiectul ,,Botoșani, orașul copilăriri mele".
Acțiunea va avea loc sâmbătă, 30 septembrie, ora 10.00, la Muzeul Județean. La acest eveniment vor participa: 150 de copii implicați în proiect și 30 de cadre didactice de la opt școli din municipiu, personalități botoșănene, reprezentanți ai instituțiilor partenere, reprezentanți ai finanțatorului, respectiv Primăria Municipiului Botoșani, alți invitați.
Proiectul ,,Botoșani, orașul copilăriei mele" este finanțat 80% de Primăria Municipiului Botoșani, fonduri nerambursabile 2017 și 20% din fonduri proprii.
Scopul proiectului: promovarea specificului cultural al spațiului botoșănean și fructificarea potențialului creativ al copiilor prin realizarea unui album intitulat ,,Botoșani, orașul copilăriei mele".
Având în vedere că numărul participanților este mare, activitatea se va desfășura astfel:
- de la 10.00 la 11.00 în plen prima grupă: Liceul Pedagogic, Liceul cu Program Sportiv, Școala Gimnazială nr 11, Școala Gimnazială nr 17. Activitatea va continua pe grupe de lucru, până la ora 12.00.
- de la 11.00 la 12.00 în plen a doua grupă: școlile gimnaziale 10, 6, 7, 12. Activitatea va continua pe grupe de lucru până la 13.00.
La activitatea pe grupe, copiii vor discuta cu următorii reprezentanți de seamă ai comunității locale, cu experiență profesională bogată și cu aptitudini pedagogice : Steliana Băltuță- etnograf, Violeta Damaschin- muzeograf, Gheorghe Median – muzeograf.
Cu acest prilej se va lansa cântecul ,,Botoșani, orașul copilăriei mele"- muzica prof .Laurențiu Palade.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024