Surse neoficiale susţin că afaceristul s-ar fi lăsat prins tocmai pentru că ar şti că faptele de evaziune fiscală pe care le-a comis s-ar fi prescris.
Omul de afaceri sucevean Severin Tcaciuc a fost prins în Marea Britanie şi urmează să fie extrădat în România, unde are de executat o pedeapsă privativă de libertate. Severin Tcaciuc trebuie să execute în total 4 ani de închisoare. Numai că din această pedeapsă i se vor scădea perioadele în care a stat în arest preventiv şi în penitenciarul din Botoşani, adică ceva mai bine de 1 an şi 6 luni.
Cum a reuşit să plece din ţară
Omul de afaceri a fost eliberat din închisoare în 2011 şi a plecat în Austria fără să aibă vreo interdicţie. La doar câteva zile de la eliberarea sa, mai exact pe 20 februarie 2011, Severin Tcaciuc a redevenit primul fugar al Sucevei. Atunci, Judecătoria Suceava s-a trezit că el trebuie să se întoarcă în puşcărie, fiindcă mai avea de ispăşit doi ani de penitenciar.
Magistraţii de la Judecătoria Suceava au explicat atunci că Severin Tcaciuc a fost căutat acasă de către poliţişti pentru a fi reconvocat în penitenciar în vederea executării unei alte pedepse privative de libertate, însă nu a mai fost găsit. Severin Tcaciuc a fost condamnat în mai multe dosare penale, în cea mai mare parte pentru infracţiuni de ordin economic.
Ultimul dosar aflat pe rolul instanţelor sucevene s-a încheiat în urmă cu aproximativ 5 ani, relatează Adevărul. În anul 2000, controversatul afacerist din Bosanci a cumpărat prin SC Truck Trans SRL autogara SC Caravan Auto SA de la Fălticeni. Severin Tcaciuc a vândut autobuzele către cei 30 de şoferi care lucrau pe ele, determinându-i să îşi înfiinţeze fiecare asociaţii familiale de transport auto de persoane şi apoi să semneze contracte de colaborare între ei şi SC Truck Trans SRL. Ratele din vânzarea autobuzelor, încasate numerar, nu au fost înregistrate în casă ca bani provenind din vânzări de bunuri, metodă prin care afaceristul s-a sustras de la plata TVA colectată şi a impozitului pe profit. Şi asta nu este tot. A mutat averea pe copii. Printre altele, procurorii Parchetului Curţii de Apel Suceava au arătat că soţii Tcaciuc şi-ar fi însuşit ilegal, în perioada iunie 2000 – iunie 2001, din casieria SC Bucovina Turism SA Suceava (firmă preluată de la Fondul Proprietăţii de Stat), circa 330.000 de lei, fără documente legale şi în mod nejustificat.
Această sumă, se precizează în rechizitoriu, „au folosit-o în scopuri contrare intereselor societăţii şi în folosul lor propriu ori pentru a favoriza alte societăţi la care aveau interese directe, aflându-se tot în administrarea lor”.
Şirul infracţiunilor cercetate de Poliţie este foarte lung. Numai că, deşi este acuzat că a prejudiciat statul cu 10 milioane de lei, afaceristul a stat după gratii mai puţin de doi ani, iar statul nu a recuperat paguba. Severin şi-a mutat mai toată averea pe numele copiilor săi.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024