În comunicatul de presă remis redacției se arată faptul că în data de 21 ianuarie 2015, în jurul dimineții, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat, pe direcţia localităţii de frontieră
Oroftiana, o persoană de sex masculin, care nu îşi justifica prezenţa în zonă. Lucrătorii au procedat la legitimarea bărbatului, ocazie cu care au constatat că acesta nu vorbeşte limba română, motiv pentru care a fost condus la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, în vederea stabilirii identităţii şi efectuării cercetărilor.
În urma verificărilor efectuate, cu sprijinul autorităţilor din Republica Ucraina şi din declaraţiile bărbatului, poliţiştii de frontieră au stabilit că acesta este cetăţeanul din Federaţia Rusă
Serghei K., în vârstă de 35 ani, şi a trecut pe jos frontiera româno-ucraineană cu intenţia de a ajunge la o biserică din România. Totodată s-a mai stabilit faptul că bărbatul a mai fost depistat încercând să intre ilegal în România, la începutul anului 2011.
Poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria persoanei în cauză, căreia i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”
trecere frauduloasă a frontierei de stat şi au predat-o autorităţilor de frontieră ale statului vecin pentru continuarea cercetărilor”.
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Georgieni prinși de polițiștii de frontieră botoșăneni în timp ce încercau să pătrundă în țară