La Iași, Biroul Politic Național discută probabil și situația președintelui PNL de la Botoșani, condamnat definitiv la șase luni de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual și uz de fals.
Până să se ia o decizie, pe o rețea de socializare pare să dea un răspuns la situația lui
Florin Țurcanu chiar un coleg de partid, care s-a alăturat marii familii PNL de la Partidul Forța Civică. Iată ce a postat
Daniel Botezatu pe Facebook:
”
Că tot este azi ședință a liderilor PNL la Iași, iată ce prevede Statutul noului PNL, adoptat la 27.12.2014:
”art. 22 (4) ... persoana condamnată penal este suspendată de drept din calitatea de membru PNL.
(5) Persoana condamnată penal definitiv pierde de drept și automat calitatea de membru PNL”. Despre ce mai vorbim atunci? Să auzim numai de bine”.
Conducerea PNL, reunită la Iaşi, a decis, vineri, excluderea din partid a senatorului Tudor Chiuariu, prin procedura radierii, după ce liberalul a fost condamnat în urmă cu un an pentru fapte de corupţie, iar recent a fost trimis în judecată în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri.
(G.E.)
CITEȘTE:
„Împăratul”, fără emoții: Dacă era o spânzurătoare pregătită pentru Botoșani, plecam antrenat