Această iniţiativă a luat naştere chiar din dorinţa actorului din Botoșani.
Just For Fun Events, în colaborare cu Penitenciarele Arad şi Timişoara, organizează o activitate inedită: spectacolul de stand up comedy dedicat deţinuţilor celor două instituţii, sub numele “Maximă caterincă”, în interpretarea lui Cosmin Nedelcu şi botoșăneanului Cătălin Bordea.
Activitatea va avea ca slogan: ”Prin umor, poţi înmuia cele mai dure lovituri pe care ţi le dă viaţa. Şi, odată ce ai descoperit puterea de a râde, nu contează cât de dureroasă e situaţia în care te afli, pentru că vei putea trece peste.”
Cu un astfel de gând au pornit la drum Cătălin Bordea şi Cosmin Nedelcu când au acceptat să facă parte din acest proiect.
Primul spectacol va avea loc în data de 31 martie 2017, în curtea Penitenciarului Timişoara, de la ora 17:00, şi va avea un public de 400 de spectatori, restul deţinuţilor putând urmări spectacolul într-o transmisiune live pe canalul cu circuit închis al penitenciarului.
Cea de-a doua reprezentaţie va avea loc în data de 1 aprilie 2017, în sala de evenimente a Penitenciarului de maximă siguranţă Arad, urmând să asiste 100 de participanţi, ulterior spectacolul va fi transmis şi pe televiziunea cu circuit a penitenciarului.
Cătălin Bordea este un binecunoscut comediant, cu o carieră de peste 10 ani, pe care publicul larg îl cunoaşte din emisiuni precum „Un show Păcătos” sau „X-tra Night Show”. Cosmin Nedelcu, cunoscut de publicul larg sub numele de Micuţu, e unul dintre cei mai iubiţi artişti de stand up din România, foarte popular pentru proiectele sale TV.
Această iniţiativă a luat naştere chiar din dorinţa lui Cătălin Bordea, care a declarat că e foarte curios să vadă cum „iese un show de genul ăsta într-un spaţiu total neconvenţional şi în faţa unor oameni care, cred că mai au nevoie să şi râdă”.
„E un plan mai vechi de-al meu, de vreo 7 ani. Am fost foarte influenţat de Johnny Cash, care a înregistrat un album live în puşcărie”, a declarat binecunoscutul artist de stand up.
Just for Fun Events a acceptat provocarea organizării acestor evenimente deoarece crede cu tărie în puterea purificatoare a umorului şi în dreptul fiecărui om de a râde, pentru că, într-un loc în care realitatea e mai dură decât în restul lumii, râsul te umanizează şi îţi aminteşte de părţile bune ale vieţii, făcând greutăţile mai uşor de suportat. (Sursa: Banatul Azi)
2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024