După ce a ținut audiențe cu cetățenii pentru a le prelua problemele, un consilier local a venit să găsească soluții la masa dezbaterilor din plenul municipal.
Marius Oroșanu a declarat că a avut și va avea întâlniri trimestriale cu locuitorii orașului pentru acordarea de audiențe și ca atare a dorit să facă o informare către Consiliul Local cu privire la aspectele sesizate.
A mulțumit celor din executiv având în vedere că o parte din cele sesizate au început să fie soluționate favorabil. Un exemplu în acest sens, ar fi trotuarul de pe strada Mihail Kogălniceanu, cuprins între Biserica Trei Ierarhi și strada Primăverii, obiectiv ce a fost inclus pe lista de investiții de anul viitor.
De asemenea, a solicitat un punct de vedere vis a vis de strada Mărăști, cuprinsă la intersecția străzilor Alexandru cel Bun, Dragoș Vodă și Nucilor și care nu este nici pietruită, nici asfaltată.
”Poate pe o investiție pe anul viitor reușim să introducem și strada asta”,
Marius Oroșanu, consilier local PNL
De asemenea, liberalul a cerut ca Primăria să organizeze anual evenimente în care să fie acordat Premiul Nicolae Iorga iar amintirile de la aceste acțiuni să fie stocate pe site-ul Primăriei.
Și nu în ultimul rând s-a referit la comerțul ambulant de la Botoșani.
„În alte județe este reglementat acest lucru, în regulamentul actual nu există niște reglementări foarte clare, poate cu ajutorul colegilor din compartimentele de specialitate să stabilim ce anume se poate vinde, în ce zone și în ce interval orar”
Marius Oroșanu, consilier local PNL
Iar ultima solicitare a fost ca municipalitate să sprijine financiar organizarea Memorialului Ioan Asoltanei, în memoria celui care este considerat părintele baseball-ului de la Botoșani, decedat în urmă cu doi ani de zile în luna februarie.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024