Seria interpelărilor în ședința ordinară de Consiliu Local din 28 aprilie 2021 a fost una diversificată și a aparținut exclusiv liberalilor și useriștilor.
Printre vorbitori s-a regăsit și Maricel Maxim care s-a referit la așa zișii comercianți din Piața Centrală care vin din satele apropiate și vând tot felul de produse din propria gospodărie.
„Avem o problemă în Piața Centrală, sunt persoane fizice care vând diverse produse alimentare, respectiv urzici sau foi din viță de vie, produse din propria gospodărie și stau la intrarea în piață, lângă parcarea de la Carrefour și aș dori să găsiți o soluție în sensul în care să fie tarabe sociale la care să poată sta și acești oameni care să stea într-un mod cât de cât decent”,
Maricel Maxim, consilier local PNL
Primarul Cosmin Andrei a arătat că știe de efervescența produsă de o primărie de sector din capitală și s-a gândit să preia ideea cu înființarea tarabelor sociale.
„Ne-am gândit să facem acest lucru și la Botoșani iar comercianții din zona la care faceți referire sunt în afara pieței. Acești comercianți au mai fost și sancționați dar trebuie să găsim și un cadru legal și până acum vă spun de ce nu s-a găsit. Vindeau, spre exemplu ciuperci. Societatea care administrează piața să le pună la dispoziție o tarabă pentru că nu au documente de proveniență și nu pot garanta că acele produse sunt conforme și sunt conforme pentru sănătatea consumatorilor, chiar dacă erau”,
Cosmin Andrei, primar
În zona în care stau oamenii respectiv este de fapt cale de acces și parcare, însă Serviciul de Administrare al Piețelor, Oboarelor și Cimitirelor va găsi o soluție pentru ca și acești oameni să vândă în mod civilizat în Piața Centrală.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșăneancă moartă în casa cuprinsă de flăcări, vecinii au dat alarma
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Gabriela Erdic
Jan 19, 2025
Botoșăneni care și-au cumpărat utilaje din bani europeni verificați de comisarii de la Mediu
Oana Sava
Jan 18, 2025
CLIPUL ZILEI: Scandări de AUR la protestul din centrul orașului
Oana Sava
Jan 18, 2025
Membrii din secțiile de votare vor primi mai puțini bani la alegerile din mai
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile