Plenul municipiului reședință de județ va suferi modificări la ședința ordinară ce a fost programată pentru data de 12 iulie 2016, de la ora 10:00.
Ordinea de zi este una destul de încărcată însă proiectele privitoare la modificarea componenței Consiliului Local Botoșani a fost introdus pe ordinea de zi.
Primul ia act de demisia social democratului Simion Drelciuc ales pe lista PSD la alegerile locale din 5 iunie și care și-a depus demisia întrucât se află în stare de incompatibilitate cu calitatea de director al SC Urban Serv SA, societatea de salubrizare a orașului.
Locul său va fi luat de următoarea persoană aflată pe listă, respectiv Gabriel Tănasă, un tânăr novice în ale politicii și care va lua loc la masa dezbaterilor, dacă votul colegilor din plen va permite acest lucru.
El ar urma să depună jurământul odată ce, cele două proiecte de hotărâre vor fi adoptate de consilierii locali. În acest sens nu ar trebui să fie o problemă întrucât majoritatea în acest mandat, deocamdată, este a PSD-ului. (G.E.)
Angajări la Urgențe: POSTURILE scoase la concurs
Oana Sava
Nov 15, 2024
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024