Vasile Bolohan (41 de ani), un român care muncește în construcții în Anglia și care în copilărie a fost nevoit să locuiască într-un uscător, ajută de mai mulți ani orfani sau copiii din familii nevoiașe. Din banii câștigați din greu pe șantier, chiar dacă nu tot timpul are de muncă, dăruiește micuților zâmbete.
Povestea lui Vasile este ca un scenariu de film, el fiind la rândul lui un astfel de suflet chinuit, amintirile din copilărie și adolescență împărțindu-se intre scene violente între mama și tatăl său, preșul pe care dormea, în uscătorul blocului în care părinții săi pierduseră apartamentul, anturaje dubioase și pușcărie.
“Mie mi-a fost foame, frig, nu am avut unde sa dorm, am umblat cu papucii rupți, visam la o mâncare caldă, îmi doream sa fac o baie caldă, visam la o casă, o familie… Eu nu am uitat!”, mărturisește Vasile Bolohan., citat de ZiarulRomanesc.de.
Vasile știe ce însemnă suferința. A învățat-o de mic, după ce tatăl său a ajuns la pușcărie, pentru tentativă de omor, iar mama s-a “luat” cu un așa-zis prieten de-al soțului, a vândut apartamentul și s-a mutat la țară, într-un sat din Botoșani.
“Aveam 14 ani și jumătate - nu poate să uite drama prin care a trecut, Vasile. Era noapte, frig, îmi era foame. Am mers și m-am culcat în uscătorul blocului unde locuiesc, trecând pe lângă ușa apartamentului unde locuisem până în acea zi. Senzația e greu de descris. Cu niște preșuri luate din alte blocuri, de la uși, m-am învelit și m-am culcat acolo. (…)”.
A trebuit să învețe să trăiască singur pe străzi. Era doar un copil. Fără vină. Așa cum sunt cei pe care se luptă acum să-i facă să zâmbească.
A reușit să ajungă în Leeds, în nordul Angliei, la vârsta de 31 de ani, după ce a încercat de mai multe ori să ia calea străinătății.
“Un prieten m-a chemat in Anglia si nu am asteptat să spună a doua oară. Țin minte că de teamă să nu se răzgândească mi-am închis telefonul trei zile până am ajuns la el”, râde acum, după aproape zece ani, Vasile, amintindu-și de începuturile sale în Anglia.
A început să lucreze în construcții și a învățat pe șantiere meserie.
În toți acești ani de când a ajuns în Anglia, suceveanul și-a ajutat mulți dintre prietenii de acasă, din Suceava, să ajungă în Anglia.
“Pe majoritatea prietenilor care mi-au făcut un sandwich când nu aveam ce mânca. Pe toți cei care m-au lăsat să fac o baie în casa lor sau m-au lăsat să îmi spăl hainele când mi-a fost greu. În total 53 de persoane”, știe exact cifra Vasile.
O parte dintre aceștia l-au dezamăgit, mărturisește, însă a fost învățat de mic să nu se aștepte la prea mult de la oameni.
Prin 2014, a aflat de la o prietenă angajată în sistemul de protecție socială de drama prin care treceau cinci copii din comuna suceveană Adâncata, împreună cu mama lor, toți riscând să ajungă pe drumuri, fără un acoperiș deasupra capului.
Într-unul dintre concediile în România, Vasile s-a dus la familia respectivă și i-a scos pe toți în oraș și le-a cumpărat celor mici ce și-au dorit. Asta, din leafa lui de muncitor în construcții în Anglia.
S-a întors la Leeds cu inima îndoită, simțind că poate face mai mult pentru acei copii și mama lor. A început o campanie pe Facebook și și-a rugat prietenii să îl ajute, fiecare cu ce poate. Deși nu a reușit să strângă cine știe ce fonduri, minunea a venit de la un om de afaceri din Suceava, căruia Vasile i-a povestit de drama celor cinci copiii, iar afaceristul s-a oferit să le construiască o casă. Primarul comunei le-a oferit o suprafață de zece ari de teren și cu sprijinul omului de afaceri, care a dorit să rămână anonim, ceea ce părea doar un vis, o casă pentru familia respectivă, a devenit realitate.
Vasile le-a cumpărat rechizite de școală, televizor, haine și pentru prima oară i-a dus la un restaurant.
În cursul anului trecut, într-un concediu, Vasile s-a dus la un orfelinat de lângă municipiul Suceava.
“Mă jur că atunci când am văzut copiii, am plâns zece minute fără să mă pot opri. Cu 12 ani în urmă plânsesem ultima dată, când mi-am îngropat tatăl. Am ajuns în Anglia și gândul la acei copiii nu îmi dădea pace. Efectiv, nu puteam dormi. Atunci am cerut ajutor pe Facebook, să ducem copiii într-o excursie și să mănânce o pizza că mulți dintre ei nu au văzut-o decât la televizor”, arată suceveanul.
Iar „strigătul” sau de pe Facebook nu a ramas fără ecou. “Speram să strâng în jur de 2500 de lei, cam atât am calculat că ar fi nevoie. În patru zile, s-au strâns 12.000 de lei. Am fost șocat de-a dreptul și am plâns. A fost incredibil ce am simțit”, zâmbește Vasile.
O întreagă echipă s-a adunat în jurul lui. Prieteni de peste tot din străinătate, dar și din Suceava, au sprijinit fiecare cu cât și cu ce a putut proiectul lui Vasile, denumit “Excursia”. Iar banii, justificați la leu, cu chitanțe și facturi, au ajuns toți la copii.
Mai mult, în excursie au fost trimiși și copiii unei familii nevoiașe, de care în trecut Vasile s-a îngrijit, trimițându-le pachete cu haine trimise din Franța de câțiva prieteni de-ai lui.
După excursie, au mai ramas câteva mii de lei din suma inițială, însă “și-au găsit repede destinatarii”, arată suceveanul.
4.500 de lei pentru proteze, pentru un minor care în urma unui accident rămăsese fără mâini, și 1000 de lei trimiși unei fete, victimă tot a unui accident rutier.
Mărturisește acum după aproape 30 de ani de atunci că nici atunci, când i-a fost foarte greu, nu a uitat să se roage:
“Celor care le-am făcut bine în viață și mi-au mulțumit le-am spus întotdeauna: «Nu îmi mulțumi mie, mulțumește-i lui Dumnezeu că El m-a trimis la tine!». Așa îi arăt eu lui Dumnezeu mulțumirea mea față de El”.
DESCARCĂ GRATUIT APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
