Deputatul liberal Cristian Constantin Roman le-a cerut celor din PSD, de la tribuna Parlamentului, sa renunțe la vechile practici electorale, privitoare la cumpărarea de voturi cu bani publici sau storși de la oamenii de afaceri, se arată într-un comunicat de presă trimis redacției.
El a susținut în acest sens o declarație politică, prezentată în fața colegilor parlamentari.
“Toate exemplele date de parchete în ultimul timp şi schimbarea legii electorale, se pare că nu au fost suficiente pentru a determina PSD să înţeleagă că, în sfârşit, lucrurile se schimbă în România, că trebuie să renunţe la vechiul obicei, acela de a obţine voturi oferind pomeni electorale, fie ele din bani publici sau din bani obţinuţi condiţionat de la oameni de afaceri”, susține în declarația sa parlamentarul botoșănean.
El a condamnat intenția PSD de a face la Botoșani, la începutul campaniei electorale, o întâlnire cu oamenii de afaceri, al cărui scop ar fi, de fapt, altul decât cel declarat .
“Fix înaintea startului de campanie pentru alegerile locale, PSD vrea să organizeze la Botoşani o întâlnire cu oamenii de afaceri, la care participă şi fostul ministru al finanţelor publice Eugen Teodorovici. Dacă ar fi fost pur şi simplu o acţiune transparentă de strângere de fonduri pentru campania electorală, aşa cum se întâmplă în SUA (nu cum a făcut Adrian Năstase în 2004 cu patronii firmelor de construcţii, acţiune care s-a lăsat cu condamnări) nu ar fi fost poate nimic de obiectat. Nu, acum scopul acţiunii este doar intuit de oamenii de afaceri. Deci e oarecum ascuns. Este acela de a le stimula “generozitatea” în favoarea partidului stat. Oamenii de afaceri sunt puşi acum într-o mare dilemă:
- dacă participă, e posibil ca ulterior să li se ceară bani;
- dacă dau bani, s-ar putea să ajungă să dea cu subsemnatul;
- dacă nu participă şi nu dau bani, s-ar putea ca mai târziu, în funcţie de cum se învârte roata politică, să fie excluşi de la orice licitaţie publică sau, mai rău, să li se trimită toate controalele posibile pe cap. Lupul îşi schimbă părul, chiar şi fundiţa, dar năravul ba. Brusc, pe cei din PSD îi apucă grija de oamenii de afaceri, ei, al căror mentor, Ion Iliescu, emitea teza că “proprietatea este un moft”. E clar însă, nu de votul oamenilor de afaceri are nevoie PSD, ci de banii lor. Cu banii respectivi se câştigă voturile celor săraci, mult mai multe. Poate că politicienii, dacă nu vor să renunţe la aceste proaste obiceiuri de bună voie, o vor face totuşi de nevoie”, a spus în declarația sa deputatul PNL, Cristian Constantin Roman.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024