Mihai Baltă, deputat ales din partea PSD a fost parlamentarul care s-a întâlnit cu reprezentantul ONU și care a avut astfel oportunitatea de a-i transmite o serie de probleme legate mai ales de zona în care provine.
Mihai Baltă a declarat că deja de ani de zile zona de Nord – Est a României este știută ca fiind cea mai săracă din întreaga țară și în ciuda măsurilor de susținere luate de fiecare guvernare, nivelul de trai al cetățenilor din aceste locuri nu a crescut. Ca atare, deputatul este de părere că pentru această parte a țării este nevoie de un program special de susținere.
”Vreau să vă spun că noi am avut înainte de a vota legea asta privind salarizarea, am avut o întâlnire cu reprezentantul ONU pe probleme de sărăcie, la nivel mondial. S-au ridicat două probleme extrem de interesante, am insistat asupra faptului că în toate rapoartele care sunt făcute nord – estul țării, este o zonă săracă și noi ne menținem cu acest decalaj și în consecință nu se va rezolva această problemă de decalaj între această zonă și restul țării”, a declarat Mihai Baltă.
O altă problemă abordată în discuția cu reprezentantul ONU a fost segmentul asistenței sociale în care un salariat este remunerat, în unele cazuri, cu echivalentul financiar al unui asistat social.
”Asistenții sociali sunt prost plătiți și aici am venit cu acea măsură care a fost în compensare, cu măsura cu 25% a salariilor celor care lucrează în sistemul social”, a mai spus Mihai Baltă.
Deputatul PSD a încercat să răspundă la fiecare problemă ridicată în parte, alocuțiunea sa fiind de aproximativ 10 minute. (G.E.)
CITEȘTE:
Doina Federovici la întâlnirea cu sindicatelor – CUM a răspuns ofurilor
Mailat a ales noua echipă după ce a refuzat Botoșaniul
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile