Încă o surpare serioasă a avut loc pe una dintre cele mai aglomerate artere ale municipiului reședință de județ.
Avaria în carosabil a apărut în apropiere de fabrica Electrocontact din Zona Industrială a orașului.
”Am primit o informare din partea colegilor de la Direcţia Edilitare care au constatat că pe Calea Naţională, în Zona Industrială, în dreptul societăţii Isimax s-a produs o prăbușire în carosabil fapt ce necesită o intervenţie urgentă pentru remedierea acesteia, deoarece este pusă în pericol siguranţa în trafic pe magistrala municipiului, unde au acces şi autovehicule de mare tonaj”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Reprezentanții Primăriei urmează să intervină zilele următoare pentru ca traficul să nu fie perturbat. De asemenea, se caută o soluție tehnică definitivă, prin achiziția unor plăci de beton solide cu care să fie acoperite aceste canale.
”Surparea s-a produs din cauza deteriorării unui canal termic dezafectat, aflat la circa 1,5 metri adâncime, canal care traversează Calea Naţională, pe sub calea de rulare a tramvaiului. Practic, acest canal a aparținut societăţii Termica şi în acest moment este dezafectat. Este un canal din beton, pereţii sunt din beton şi era acoperit cu o placă din beton armat. Această placă a cedat din cauza maşinilor de mare tonaj”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Surparea este extrem de adâncă de peste un metru și jumătate. Groapa a fost semnalizată și împrejmuită de reprezentanții Primăriei, până la o rezolvare rapidă a problemei.
După cazul cu 100.000 de euro: PRECIZĂRI importante cu bonusurile acordate angajaților la pensionare
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Gabriela Erdic
Jan 23, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Fraudă în numele RAR cu un document important pentru șoferi
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Nu scăpăm de ceață: Meteorologii au prelungit avertizarea
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile