De la depărtare pare un mall. Când te mai apropii ai putea crede că este de fapt un bloc ultramodern sau o clădire de birouri. Te salvează însă uriaşa firmă montată deasupra clădirii: Arcadia Hospital.
Când intri pe uşile automate prima senzaţie este că te-ai înşelat. Pare a fi o bancă. Sau un hotel. Imediat pe dreapta ai un birou de consiliere financiară, unde pacienţii semnează contracte pentru operaţii, iar alături o recepţie. Când însă vezi trecând continuu oameni îmbrăcaţi în uniforme albe ai totuşi confirmarea deplină că te afli într-un spital. Privat, bineînţeles şi construit de o familie plecată din Dorohoi în urmă cu zeci de ani. Un spital răsărit într-o zonă plină de bălării, dintr-un loc parcă uitat al Iaşiului – strada Cicoarei - o oază în deşert, un diamant în noroi.
Arcadia Hospital a fost inaugurat în 2010 după investiţii de 20 milioane euro şi se numără printre cele mai mari spitale private din ţară, având 220 de paturi. Pe lângă familia Fiterman acţionari ai spitalului erau la acea dată Dragoş Negru şi Mihai Rotar.
"Părinţii mei au decis să investească în România, la începutul anilor '90, din dorinţa de a realiza şi aici ceea ce au văzut că funcţionează în alte ţări. Începutul a fost dificil, cum se întâmplă deseori, dar din fiecare experienţă am avut lucruri de învăţat. Ce m-a atras cel mai mult a fost sfera serviciilor medicale", a spus, pentru Ziarul Financiar, Dan Fiterman, 37 de ani, acţionar al Fiterman Pharma şi al Arcadia Medical Center.
Solomon Fiterman, tatăl lui Dan Fiterman s-a născut la Dorohoi în 1947. În 1976 a plecat în Israel, de unde a revenit, în 1985, pentru a face Medicina la Iaşi. Revoluţia l-a prins cu un capital substanţial în Israel, strâns din afaceri cu cablu TV în perioada şederii acolo. A fondat, alături de Vasile Burlui, Universitatea Apollonia şi a deschis prima clădire de birouri din Iaşi. Absolvent al Facultătţii de Marketing la Iaşi, în 2002, Dan Fiterman a urcat în poziţia de manager de unde a condus divizia imobiliară a grupului.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024