Alfred Pfeiffer, un cetăţean elveţian, a învăţat că frumuseţea vieţii constă în bunătate şi puterea de a ajuta semenii. El vine de câteva ori pe an în România şi, deşi părinţii săi au peste 90 de ani, face tot posibilul să-i ajute şi pe ei, dar şi pe mulţi români.
Povestea lui legată de România, a început în urmă cu zece ani, când a văzut un reportaj despre inundaţii. Cum după o săptămână nu s-a mai difuzat nimic, a decis să vină în România, pentru a vedea care este situaţia.
”Am avut de la o doamnă, o adresă a unei familii din Dorohoi. Am venit cu trenul care se numea Dacia Expres şi, deşi trebuia să cobor în Arad, am adormit şi m-am trezit când trenul pleca din acea gară. Aşa am ajuns la Braşov, după aceea la Iaşi, pentru ca în final să ajung la Dorohoi”, spune Alfred Pfeiffer.
La început s-a înţeles cu dorohoienii mai mult prin gesturi, până când a fost ajutat de un tânăr vorbitor de engleză. Îşi aminteşte şi acum cu drag de prima vizită în România.
La revenirea în Elveţia, în oraşul natal Meien, vecinii au aflat că este interesat de România şi l-au informat că în Vişeul de Sus este o fundaţie care are grijă de copiii nevoiaşi. Conducerea fundaţiei avea nevoie de oameni pricepuţi care să o ajute. A făcut tot posibilul şi a ajuns şi acolo, chiar de câteva ori. La un moment dat, a avut probleme, a fost nevoit să-şi vândă casa şi a decis ca multe din lucruri să le aducă la Dorohoi. A avut însă probleme la vamă, unde i s-a spus că trebuie să plătească taxe. I s-a spus că acestea trebuie achitate în judeţul unde vor ajunge ajutoarele din camion. Vameşul botoşănean cu care a luat legătura a decis să contacteze conducerea Asociaţiei misionare „El rămâne credincios”.
Aşa i-a cunoscut pe Lutz Noack şi Carmen Olariu, preşedintele, respectiv directorul asociaţiei, dar şi întreg personalul de aici. De atunci s-a legat o prietenie şi o colaborare pe care numai oamenii care îşi dedică viaţa sprijinirii semenilor ştiu să le aibă.
În fiecare an, cu precizia unui ceas eleveţian, Alfred Pfeiffer vine în România, de trei-patru ori, şi-şi face turul obişnuit, respectiv Oradea, Vişeu, Frata – Cluj, Colibiţa, Botoşani, Dorohoi. Pe unde ajunge, se ocupă de grădini, el fiind specializat în peisagistică. Lucrează nu numai în grădini, ci are grijă şi de ghivecele cu flori din case şi instituţii.
„Acesta este darul meu pentru ei. Muncesc cu plăcere pentru oameni deosebiţi şi bucuria mea este mare atunci când văd că le place rezultatul muncii mele. De fiecare dată vin cu plăcere”, explică el.
Cum lucrează foarte mult Alpii elveţieni, ar avea suficiente zone deosebite unde să-şi petreacă timpul liber, însă preferă să vină în România.
Gesturile pentru prietenii din România nu se rezumă doar la îngrijit grădini, ci la oferit daruri substanţiale celor cu care colaborează şi pe care-i consideră ca făcând parte din marea lui familie. Pentru vizitele în România îşi pregăteşte din timp bani pentru că nu poate veni de acolo cu bagaje voluminoase şi cumpără de aici diferite produse. Din daruri nu lipseşte ciocolata adusă din Elveţia. Unui tânăr care a plecat din căminul de la Vişeu și care s-a stabilit în Frata i-a dăruit 3000 de franci pentru a-şi înfiinţa o plantaţie de alun.
Ştie că sunt asociaţii umanitare, însă preferă să continue de unul singur acest demers umanitar şi spune râzând că el este propria asociaţie, potrivit jurnaliștilor de la ziarul Libertatea.
„Cel mai important lucru este să ne ajutăm semenii. Mă gândesc la modul cel mai serios să mă stabilesc în România, când voi ieşi la pensie şi să continui să-i ajut pe oameni”, concluzionează Alfred Pfeiffer.
