Câteva aplauze răzlețe, alte câteva zeci de secunde de tăcere, foarte puține felicitări și apoi un val de întrebări acuzatoare la adresa regizorului, venit în fața spectatorilor botoșăneni pentru a discuta pe seama filmului ”Arsenie. Viața de apoi”, a cărei proiecție specială a avut loc marți seară la Cinema Unirea.
Au fost vreo 200 de oameni în sală, care însă s-au împuținat pe parcursul difuzării producției lui Alexandru Solomon, posibil fiindcă se așteptau să vadă cu totul altceva.
”Arsenie. Viața de apoi” nu este un film cu actori profesioniști și poate nici măcar cu amatori. Iar filmul nu este nici religios, nici biografic, nici documentar și poate că nici măcar artistic.
Enervat de imixtiunea Biserici Ortodoxe Române în viața publică și neînțelegând celebritatea pe care părintele Arsenie Boca, decedat în noiembrie 1989, a căpătat-o în ultimele două decenii, Alexandru Solomon și-a propus, cel puțin declarativ, să priceapă cum a crescut acest mit prin intermediul unui film.
Așa că a apelat la o firmă de casting care i-a selectat oameni de toate vârstele ce obișnuiesc să efectueze pelerinaje religioase.
I-a urcat într-un autobuz și timp de o săptămână au vizitat cu toții obiective legate de viața părintelui, inclusiv Mănăstirea Prislop, unde a slujit într-o bună perioadă a vieții.
Peste tot le-a filmat reacțiile și i-a îndemnat să povestească întâmplări din viață în care au simțit prezența divinității și a părintelui Arsenie Boca.
A reieșit astfel un amalgam de mărturisiri, de la o femeie care vedea stele și balauri care coborau din galaxie, precizând că știe exact din ce galaxie provin și până la alta, care a așteptat un semn pentru rezolvarea problemelor conjugale și care i-a venit în câteva zile, când s-a despărțit de partenerul de viață.
Regizorul nu s-a limitat însă doar la aceste lucruri. În apropierea lăcașurilor de cult vizitate, dar nu numai, a pus în scenă evenimente din viața părintelui Arsenie Boca, s-a dat citire unor note din dosarul său de la Securitate și s-au prezentat chiar imagini din viața civilă a acestuia, după ce a fost exclus din monahism.
Aproape pe tot parcursul filmului apare un tânăr care îl interpretează pe Arsenie Boca și care la un moment dat, îmbrăcat fiind în straie mănăstirești, este prezentat cum fumează, lucru care a deranjat vizibil mai mulți spectatori.
Peste tot răzbate o doză de ironie, unul dintre spectatori reproșându-i de altfel regizorului la final că a făcut ”bășcălie” în film.
Ironiei i se adaugă și o încercare de demitizare a părintelui, unele legende care îl însoțesc în posteritate, precum faptul că săreau scântei când își pieptăna barba, fiind redată într-o scenă cu un polizor care generează această reacție.
Pelerinii care o fac pe-a actorii în film și prin intermediul lor spectatorii, sunt informați inclusiv că în ”civilie” Arsenie Boca a locuit alături de o fostă măicuță, lucru care în opinia regizorului ar reprezenta o piedică în mult discutata canonizare a părintelui.
Inclusiv pozele foarte cunoscute cu ieromonahul sunt așezate într-o altă lumină, regizorul arătând că părintele a absolvit arte plastice și a știut să își creeze o imagine care să prindă cât mai bine la public.
În film sunt prezentate fragmente din buletine de știri și din emisiuni de la posturi locale și naționale de televiziune prin care se arată cum este exploatat mitul părintelui pentru rating.
Nu lipsește nici ”industria Arsenie Boca” ce s-a dezvoltat în locurile în care a viețuit teologul și unde se comercializează o mulțime de obiecte cu chipul acestuia.
Dar astfel de lucruri nu se întâmplă doar pe unde a trăit starețul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi al Mănăstirii Prislop, ci inclusiv la arcul de triumf din București acolo unde un bărbat este surprins cum vinde poze cu părintele la un preț de peste zece ori mai mari decât cel de achiziție. Dialogul este unul tragi-comic:
- Ce faci tu aici este o țigănie!
- Păi eu sunt țigan...
La terminarea filmului o mulțime de spectatori au părăsit imediat sala, neavând chef, timp sau dispoziție să audă gândurile regizorului.
Cu excepția a trei persoane, care l-au felicitat, celelalte care au luat cuvântul i-au adresat întrebări pe un ton nervos – vehement – protestatar.
Și unele dintre ele au plecat de la faptul că inclusiv în film regizorul își recunoaște apartenența la religia mozaică.
Astfel că unul dintre spectatori, profesor de altfel, l-a invitat pe regizor să realizeze un film despre reacțiile oamenilor de această credință la marile lor sărbători și să nu se limiteze doar la creștinii ortodocși.
”Mi se pare un film așa, oarecum bășcălios, la adresa unui sfânt al Ardealului, În filmul «Marele jaf comunist» i-ați prezentat pe ăia, care erau niște hoți la urma urmei, ca pe niște eroi (...). Dar vă aștept să filmați la Botoșani, la 40 de kilometri este mormântul unui sfânt al lumii mozaice, rabinul de la Ștefănești. Ar fi o idee să faceți un film și acolo, tot așa cu câțiva selectați tot la un casting”, i-a transmis profesorul.
Răspunsul:
”Înțeleg unde bateți: de ce am făcut un film despre un sfânt sau un personaj religios ortodox, eu fiind evreu? Filmul este mai puțin despre Arsenie Boca, cât despre importanța fenomenului religios și a influenței bisericii în viața noastră, că suntem musulmani, evrei, greco-catolici sau creștin-ortodocși, acest fenomen ne influențează pe toți ca cetățeni”,
Alexandru Solomon, regizor
Întrebat care a fost mesajul pe care a dorit să îl transmită prin acest film, nu a avut un răspuns direct, arătând că, ”dacă aș fi putut să definesc mesajul într-o propoziție, scriam pe o hârtiuță și nu mai făceam filmul”.
”Ați vrut să ne discreditați pe noi”, i-a transmis o spectatoare, care a continuat: ”Noi, care suntem niște oameni credincioși, nu suntem de acord cu comercializarea și toate astea, dar să nu le luăm oamenilor și o speranță”.
Alt spectator i-a reproșat scena în care fumează actorul de ocazie ce îl interpretează pe Arsenie Boca.
”Arsenie Boca nu fuma, dar tocmai pentru că... ca să fie clar că nu e părintele, adică nu pretindem că el e Arsenie Boca. E un om ca noi toți care, în fine, în viața lui fumează”, a replicat regizorul Alexandru Solomon.
”Ridicol” a fost un cuvânt pronunțat de o spectatoare, iar unele întrebări au rămas fără răspuns. Precum cele adresate de reporterul Botoșăneanul:
- Dacă erați creștin-ortodox mai făceați un astfel de film?
- Și dacă mai făceați, ar fi ieșit la fel?
”Îmi cereți să fac un exercițiu de imaginație. Nu știu... ”, a răspuns regizorul Alexandru Solomon, exercițiu de imaginație pe care nu a putut ori nu a vrut să-l facă.
