Un fost puşcăriaş din Penitenciarul Botoşani va ajunge din nou după gratii.
Individul în vârstă de 33 de ani din Bilca a fost trimis la puşcărie pentru o perioadă de 1 an şi 9 luni, după ce magistraţii a două instanţe, Judecătoria Rădăuţi şi Curtea de Apel Suceava, l-au găsit vinovat pentru comiterea infracţiunii de ultraj. George Valentin Negru este individul care în luna ianuarie a acestui an şi-a folosit soţia şi copilul minor drept scut pentru a se apăra de poliţiştii veniţi să aplaneze un conflict.
Chiar dacă afară temperaturile erau de circa minus 3-4 grade Celsius, bărbatul a stat în curtea casei dezbrăcat de la jumătate în sus, cu un cuţit în pantaloni, pe care l-a folosit pentru a-i ameninţa cu moartea pe poliţişti. Acţiunile de intimidare ale lui Negru la adresa poliţiştilor nu s-au limitat doar la aceste aspecte. La un moment dat, acesta a pus mâna pe un bolovan şi l-a aruncat în parbrizul unui Logan al Poliţiei, pe care l-a şi crăpat.
Totul a plecat de la o banală sesizare venită din partea unei vecine, care a sunat la 112 în jurul orei 14.30. Femeia reclama că vecinul ei, George Valentin Negru, a ameninţat-o că-i va da foc casei. Nemulţumirea bărbatului era legată de faptul că femeia i-ar fi otrăvit nişte câini, pe care îi lăsase liberi pe străzi, iar patrupedele au început să atace oameni.
Totul a degenerat rapid
Ceea ce trebuia să fie o acţiune simplă s-a complicat şi a degenerat rapid. Imediat ce i-a văzut pe agenţii veniţi la locuinţa sa, George Valentin Negru i-a înjurat şi ameninţat cu moartea. Unul dintre poliţişti a folosit spray-ul iritant lacrimogen şi a pulverizat un jet în direcţia agresorului, moment în care bărbatul a scos cuţitul din pantaloni şi s-a îndreptat spre agent cu intenţia de a-l lovi. Nu a reuşit acest lucru, motiv pentru care i-a cerut soţiei să aducă un topor, însă aceasta a refuzat.
Ulterior, a pus mâna pe o piatră de dimensiuni mai mari şi a aruncat către maşina în care se aflau poliţiştii care cereau întăriri. A reuşit să crape parbrizul maşinii, iar pentru că nu dădea nici un semn că ar avea de gând să se liniştească şi să coopereze cu poliţiştii, aceştia l-au somat şi au scos pistoalele, ameninţând că le vor folosi.
A fost momentul în care bărbatul şi-a chemat soţia şi copilul minor, pe care i-a folosit drept scut pentru a se proteja. Având în vedere că situaţia devenise una extrem de complicată şi tensionată, la faţa locului s-au deplasat lucrătorii Secţiei Rurală 4 Poliţie Gălăneşti, dar şi un echipaj de intervenţie rapidă al IPJ Suceava.
În cele din urmă, George Valentin Negru a fost capturat şi încătuşat, iar la controlul corporal, în buzunarul din dreapta față al pantalonilor a fost găsit un cuțit cu lama de circa 10 cm, cuțitul folosit pentru a-i ataca pe oamenii legii.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior pe numele său a fost emis mandat de arestare pentru comiterea infracţiunii de ultraj.
Un trecut „glorios” pentru George Valentin Negru
George Valentin Negru este cunoscut în Bilca drept o persoană recalcitrantă, iar până la această vârstă a acumulat deja două condamnări, ambele pentru fapte cu violenţă.
Ultimul episod de acest gen a avut loc în noiembrie 2013, când Negru, împreună cu alte persoane care transportau ţigări de contrabandă, a atacat mai mulţi poliţişti de frontieră. La acea vreme, bărbatul s-a folosit de o furcă, cu care l-a lovit pe unul dintre agenţii Poliţiei de Frontieră. În ianuarie 2014 a fost condamnat de Judecătoria Rădăuţi la 4 ani de închisoare cu executare, iar la scurt timp a şi fost transferat în Penitenciarul Botoşani.
A ieşit de acolo pe 17 ianuarie 2017, având un rest de pedeapsă de executat de 304 zile. El avea şi o perioadă de încercare de 4 ani după executarea acestei pedepse, pe care a încălcat-o, astfel încât restul de pedeapsă rămas neexecutat se va adăuga la noua condamnare, pe care George Valentin Negru o va primi cel mai probabil.
Acelaşi personaj a fost implicat în 2009 într-un alt incident sângeros, relatează Monitorul de Suceava. La acea vreme, un bărbat din Bilca a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat de nimeni altul decât George Valentin Negru. Acesta din urmă le-a povestit anchetatorilor că l-a atacat din greşeală pe bărbat, după ce l-a confundat cu o altă persoană cu care anterior a avut un conflict. Şi pentru această faptă a fost condamnat, dar nu a petrecut prea mult după gratii.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024
ASTĂZI: Titlu onorific pentru o botoșăneancă, un nou tezaur uman viu la Botoșani
Gabriela Erdic
Nov 14, 2024