A fost și deputat în mai multe legislaturi.
Fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, a încetat din viaţă la vârsta de 84 de ani, scrie hotnews.ro
”A încetat din viaţă prof. univ. dr. Victor Babiuc. A fost una din personalităţile de marcă ale vieţii politice a României post decembriste: ministru Justiţiei, ministru de Interne, ministru Apărării, preşedinte al Camerei de Comerţ a Romaniei.
În toate înaltele demnităţi care i-au fost încredinţate Victor Babiuc a probat un profesionalism şi o rigoare ireproşabile. A fost întotdeauna un om al dialogului, a respectat pe toată lumea şi a avut întotdeauna uşa deschisă pentru cei care au apelat la el.
Executarea unui ordin primit pe cale ierarhica, în timpul mandatului de ministru al Apărării, i-a adus peste ani o nedreaptă condamnare penală, pe care Dumnezeu nu i-a mai lăsat timpul să o îndrepte în justiţie.
Toţi cei care l-au cunoscut îi vor păstra, cu siguranţă, amintirea unui om exemplar, cu calităţi intelectuale, morale şi sufleteşti de necontestat. Ne-a legat o strânsă prietenie de peste 30 de ani şi pierderea lui o resimt cu o imensă durere”, a scris pe pagina de Facebook fostul său coleg de partid Radu F. Alexandru.
Victor Babiuc s-a născut pe 3 aprilie 1938 , la Răchiţi (Botoşani), şi a fost de două ori ministru al Apărării între 1996 şi 2000.
El a fost deputat în legislaturile 1990–1992, 1992–1996, 1996–2000, 2000–2004, potrivit news.ro
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024
Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două incendii NOAPTEA TRECUTĂ la Botoșani: S-a intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
COD GALBEN la Botoșani: Meteorologii avertizează asupra rafalelor puternice de vânt
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024