Prima formațiune parlamentară care propune botoșănenilor un candidat provenit din altă parte a țării este Partidul Mișcarea Populară, care și-a prezentat astăzi capii de listă pentru scrutinul din 6 decembrie 2020.
Prima poziție la Senat este ocupată de Cristian Petrescu, fost ministru al Dezvoltării în 2012. Atunci a ocupat funcția timp de trei luni, în Guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu.
În prezent este director general la Centrul Național de Învățământ Turistic și autocaracterizându-se drept ”un om de partid”, a acceptat propunerea colegilor de partid de a intra la Botoșani în competiția electorală.
A mărturisit că soția s-a mirat când i-a spus că va candida la Botoșani, dar susține că l-a convins, pe lângă rugămințile președintelui PMP, Corneliu Popescu, master plan – ul de dezvoltare al județului cu care acesta a participat la scrutinul local.
”Cine ar putea fi mai potrivit să dezvolte județul Botoșani decât un fost ministru al Dezvoltării? Pentru că fondurile europene se atrag la fel la Botoșani și la Cluj, legile sunt aceleași pentru toată țara, și la Botoșani și la București, deci chiar cred că județul Botoșani are nevoie de mine ca senator care să-l reprezinte în Parlamentul României și care să ajute Botoșaniul să se dezvolte”,
Cristian Petrescu, candidat PMP la Senat.
Are 49 de ani și a fost deputat PDL în legislatura 2008 – 2012, ales în București, acolo unde de altfel și locuiește.
Ca o mulțime de alți bucureșteni veniți prin Botoșani, nu și-a ascuns mirarea că mai poate încă exista în România un drum național atât de prost precum cel de la Târgu-Frumos.
”Nu poți nici măcar să mergi cu viteza egală printre dâmburile alea fiindcă te aruncă de pe șosea. De ce în alte județe se poate și în Botoșani nu? Sigur că este o întrebare retorică, dar eu găsesc răspunsul în dominația asta a PSD-ului de atâția ani de zile asupra județului Botoșani, care sperăm noi să se termine”,
Cristian Petrescu, candidat PMP la Senat.
Acesta a recunoscut că, ”nu știu cât de eligibil este locul pe care candidez la Senat”.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Valeriu Iftime a explicat ce înseamnă un președinte extremist pentru România – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Început de decembrie cu ploi și temperaturi mai mici decât cele normale: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Cum să obții bani urgent: soluții rapide și eficiente
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Cadouri din străinătate: Cum să trimiți colete rapid și sigur din Spania sau Italia în România
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024