Născut în Mitoc, județul Botoșani, în urmă cu 86 de ani, reputatul profesor s-a stins din viață vineri, 9 martie 2021. Slujba de înmormântare va avea loc astăzi, 12 aprilie 2021.
Trupul neînsuflețit al celui care a fost prof. Ioan Caproșu fost depus la capela Cimitirului Eternitatea din Iași, acolo unde astăzi va avea loc slujba de înmormântare.
Ioan Caproșu (foto sus) a fost membru de onoare al Academiei Române, una dintre mințile ilustre ale României. Profesorul universitar a fost, fără nicio exagerare, ”profesorul profesorilor”, creând la rândul său minți luminate care se află, astăzi, în sute, mii de școli din România și nu numai.
Printre cei care și-a exprimat regretul, dar și gratitudinea pentru tot ce a primit de la ilustrul istoric universitar, este și Mihai Răzvan Ungureanu (foto jos), fost student al prof. univ. dr. Ioan Caproșu și, o vreme, premier al României, dar și ministru de externe.
Fostul premier al României i-a adus fostului profesor un ultim omagiu:
”L-am crezut nemuritor. Așa cum încă mai cred că sunt toți cei care au fost aidoma Profesorului Ioan Caproșu - din generația sa intelectuală, hrăniți cu aceeași profundă dragoste pentru istoria noastră. Acea familie de spirit, căreia îi aparțin atâtea minți luminate, se stinge încet-încet.
"Magistru" nu e un cuvânt suficient; e prea îngust și nedrept. A fost părinte de oameni adevărați, suflet cald și generos pentru oricine încerca să își depășească propria condiție. Știa să aleagă calități; nu a rămas nimeni deoparte. Studenții erau proiectul sau de viață. I-a îndrăgit pe toți și i-a ajutat să dea tot ce pot, după propriile puteri. Și le-a găsit loc în lume, după merit. Așa s-a întâmplat și cu mine, și cu prietenii mei dragi.
Știm că a fost ultimul mare editor de izvoare medievale, urmând proiectele de cercetare din interbelic și demonstrând că se poate face istorie fără ideologie în ani de restriște. În efortul său se îngemănau tradiții academice și o enormă cunoaștere lingvistică și istorică. E suficientă o privire asupra biografiei sale. Profesorul Ioan Caproșu a fost un adevărat descendent al lui Iorga. Câțiva, puțini, îi calcă pe urme... câtă bucurie să știi că există fruct din trunchiul atâtei cunoașteri!
Sunt, într-o mare măsură, ceea ce dânsul a dorit să fiu. Mi-a însoțit pașii timp de aproape patru decenii, glăsuind cald și patern când credea că fac bine, certându-mă aspru când greșeam. Am stat frunte lângă frunte descifrând manuscrise și scriind cărți, am trecut prin aceleași furtuni când vremurile erau vitrege, am împărtășit același așteptări și am băut paharul amar al acelorași neîmpliniri.
Vă însoțește ruga mea, Domnule Profesor. Să fiți acolo, la dreapta Lui, bun judecător.
Ne vom reîntâlni... și tot la ora șase de seară”, a scris Mihai Răzvan Ungureanu.
Ioan Caproșu s-a născut la data de 26 august 1934, în comuna Mitoc din județul Dorohoi. A absolvit cursurile Facultății de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. După absolvirea facultății, a rămas în cercetare (la Institutul Xenopol din Iași), pentru a trece apoi în învățământul superior, astăzi având gradul de profesor universitar.
A cultivat un permanent ataşament faţă de confraţii basarabeni, spun astăzi foștii colegi din filiala Iași a Academiei Române: ”O apropiere care era naturală şi pe care a încercat să le-o insufle şi altora. O atitudine care cu siguranţă îşi avea temeiuri încă din copilăria petrecută într-un sat de pe malul Prutului, din judeţul Botoşani, într-o vreme când Prutul nu era decât un râu, pe care îl puteai trece în voie ca să-ţi întâlneşti prietenii şi rudele. Iată de ce, pe cât i-a stat în putinţă şi cu aceeaşi perseverenţă, a ridicat punţi prin care oamenii de pe cele două maluri să se cunoască şi să construiască mai departe împreună”.
Fiind odată întrebat de ce nu a rămas în SUA (Portland) sau Marea Britanie (Cambridge) unde a fost în calitate de visiting professor, și unde nu numai că a avut posibilitatea să se stabilească, dar a fost chiar și invitat, de obicei răspundea: „Eu vreau să fiu înmormântat în pământ românesc”.
Ioan Caproșu nu a fost un simplu profesor, el a fost cel care a construit în inimile discipolilor săi cetăți, cetăți construite din cunoștințe închegate cu dragostea față de istorie care se află în serviciul adevărului și cinstei istoriei.
Prin stingerea din viaţă a profesorului Ioan Caproșu, comunitatea academică pierde un cercetător şi profesor de excepţie, un om cu alese calităţi intelectuale şi morale.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Programul casieriilor Nova ApaServ în perioada Sărbătorilor de iarnă
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile