A fost prezentat vineri la conferință de presă organizată la sediul Partidului Pro România Botoșani
Este vorba despre Gheorghe Iacob care va candida la funcția de primar al comunei Răchiti.
Fiind susținut de organizația PSD din Răchiți, potrivit Mihaelei Huncă, toți cei aproximativ 400 de membri au trecut la Pro România.
Gheorghe Iacob a fost primar în comuna Răchiți din partea Partidului Conservator dar de asemenea este și fondatorul partidului ALDE la Botoșani.
„În PSD nu se face o politică adevărată, se face o politică pentru găști. Îmi doresc ca în Pro România unde este liber și pot să spui toate problemele care sunt, să fac o administrație pentru cetățeni și nu pentru partid. În comunitate cetățeanul nu trebuie să sufere, să fim pentru ei. Am considerat că la Pro România o să am libertatea să îmi desfășor activitatea și în mandatul mei de primar și lumea a fost foarte mulțumită”,
Gheorghe Iacob, membru Pro România Botoșani.
Gheorghe Iacob a reușit să-i convingă pe cei din organizația PSD de la Răchiți să se înscrie în Pro România.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024