Fotbalistul botoşănean Andrei Burlacu a acordat un interviu la Gsp în care a povestit legăturile sale cu Biserica. Atacantul de 20 de ani al Craiovei, a cântat 5 ani în corul unei biserici din Botoșani, iar ulterior a ales cu ochii închiși oferta oltenilor din dragoste față de poveștile Craiovei Maxima.

Andrei, cum îți petreci vacanța acasă, la Botoșani?

Stau mai mult lângă familie pentru că în restul anului sunt aproape mereu plecat de acasă. Mama nu poate ajunge la Craiova din cauza unor probleme de sănătate. Mă urmărește însă cu sufletul la gură la televizor, se bucură la fiecare reușită ori suferă la orice lovitură pe care o încasez. Iar tata își petrece majoritatea timpului în Italia, unde are o afacere în agricultură. De Sărbători, îmi face plăcere să-i aștept la colindat pe nepoți, copiii surorii mele.

Tu nu mergi cu colindul?

Când eram mai mic, mergeam cu corul bisericii "Sf. Ioan Botezătorul" din Botoșani, unde am cântat patru, cinci ani. Mama m-a dus la biserică și, în timp, s-a transformat într-o pasiune pentru mine. Am găsit acolo un grup de oameni care m-au primit cu brațele deschise, iar părintele paroh Petru Felecan obișnuia să facă slujbe cu copiii. La început, am fost poate atras și pentru că, la final, ni se dăruiau dulciuri și-i spuneam mereu mamei că sunt nerebdător să văd ce surprize ne mai pregătește părintele.

"Părintele m-a încurajat să cânt văzând că am o voce caldă"

Presupun că a devenit însă apoi o preocupare mult mai serioasă, nu?

Da. Veneam din proprie inițiativă la slujbe, iar la un moment dat părintele m-a și chemat în altar, un moment pe care nu-l voi uita niciodată. Am început în scurt timp să și cânt la strană, în corul bisericii, pentru că părintele m-a încurajat văzând că am o voce caldă și un dar către muzica psaltică. La primele încercări, eram timid, nu aveam curaj să iau microfonul, dar m-am obișnuit repede și țineam slujbe alături de părinte.

A fost greu să alegi între fotbal și biserică?

La un moment dat, fiind unul dintre copiii lui de suflet, părintele a încercat să mă îndrume pe calea teologiei. A intenționat să mă facă dascăl, dar i-am spus că vreau să continui cu fotbalul. M-a sfătuit să urmez drumul pe care-l simt cu adevărat, m-a sprijinit în luarea deciziei, m-a înțeles și mi-a dat o mare încredere în forțele mele. Nu regret hotărârea, dar de fiecare dată când vin acasă merg să-l vizitez și să revăd niște locuri minunate