Grupul dintr-o comună din Botoşani a venit cu un bogat aiai de măşti care însoţeşte pluguşorul.
După o pauză de câțiva ani, Vorona s-a numărat printre participanții la Festivalul de datini și obiceiuri de Crăciun și Anul Nou, Am venit să colindăm „Florile dalbe”, organizat de Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, București. Evenimentul, găzduit anual de prestigioasa instituție de cultură, își propune refacerea atmosferei satului tradiţional în preajma sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, prin prezentarea de obiceiuri şi ritualuri – colinde, jocuri cu măşti și teatru popular.
“Vorona a venit la Muzeul Satului cu cel mai bogat alai de măști care însoțește plugușorul: căprițe, căiuți, jocul cu mascați și jocul ursului. Am început cu cele mai frumoase colinde și plugușorul și am terminat cu o semănătură” a declarat primarul Voronei, Aurel Ștefan, el însuși purtând un suman moldovenesc peste costumul tradițional.
De altfel, Vorona a reușit să facă o figură frumoasă la evenimentul organizat în capitală și datorită ținutei și programului grupului de colindători din Ansamblul Codrulețul, acompaniați de Fanfara din Vorona. Au acordat interviuri televiziunilor naționale prezente la eveniment și au fost preferațiii bucureștenilor și a turiștilor prezenți la Muzeul Satului sau la Muzeul Antipa și care au dorit să se forografieze alături de voroneni. Iar conducerea Muzeului Național al Satului “Dimitrie Gusti” a acordat colindătorilor din Vorona și o disticție aparte pentru programul prezentat în sala de spectacole a muzeului, în prezența unui public care s-a declarat captivat de întreaga reprezentație.
Cei peste 140 de colindători veniţi din întreaga ţară au participat apoi la Parada obiceiurilor de Crăciun şi Anul Nou, pe traseul: Muzeul Naţional al Satului, Arcul de Triumf, Piaţa Victoriei. Colindătorii din Botiza (jud. Maramureş), Ceata de corindă Ţara Vrancei din Focşani (jud. Vrancea), Ansamblul Codrulețul din Vorona (jud. Botoşani), Grupul Colindiţele din Ilva Mare (jud. Bistriţa-Năsăud), Grupul Ciobănaşul din Gura Teghii (jud. Buzău), Ansamblul Drumul baltagului din Borca (jud. Neamţ) și Belciugarii din Ilva Mare (jud. Bistriţa Năsăud) au fost cei care au prezentat tradiţiile acestei perioade de sărbătoare, în costume şi cu recuzită specifică. Totodată, pe aleile Muzeului Național al Satului a avut loc târgul meşterilor populari, la care au participat producători de gastronomie tradiţională, specifică Crăciunului.
Momentele susținute de voroneni la Muzeul Național al Satului și mai apoi la Muzeul Grigore Antipa, atât în aer liber, cât și în spațiile expoziționale, au continuat ceva mai târziu și pe scena amplasată în Piața Constituției din București, în cadrul Târgului de Crăciun organizat de Primăria Capitalei. Aici, momentele Voronei au fost recompensate cu ropote de aplauze și au stârnit în rândul spectatorilor amintirea sărbătorilor de altădată. Cu atât mai mult cu cât reprezentația le-a fost însufleţită de frumoasele lor costume, bogăţia recuzitei, colindele şi urăturile, zurgălăii şi jocurile cu măşti.
În drumul lor spre scena care îi aștepta în Piața Constituției, grupul din Vorona a traversat Calea Victoriei, pe traseul pe care, cu numai o zi în urmă, sute de mii de oameni s-au strâns pentru cortegiul funerar al regelui Mihai. Imaginea milioanelor de flori albe încă prinse în garduri de-a lungul întregii străzi a fost una impresionantă, dublată de ninsoarea cu fulgi mari care s-a abătut deasupra capitalei. Vizibil emoționați, voronenii au reuși însă la ora spectacolului să transpună întreg auditoriul în minunata atmosferă a sărbătorilor de iarnă.
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bănuieli de infidelitate și răzbunare brutală: Medicul i-a recomandat repaus sexual
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Tragedie în familia interpretului Igor Cuciuc: Fiica sa a murit la numai 17 ani
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Valeriu Iftime: Gata cu lucrurile de mântuială
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024