Președintele și prim-vicepreședintele Organizației Județene Pro România Botoșani revin în PSD, împreună cu majoritatea membrilor activi.
Conducerea Organizației Județene Botoșani a PRO România dezaprobă alianța care urmează a fi realizată, la nivel național, cu formațiunea politică AUR. În aceste condiții, liderii organizației, împreună cu majoritatea membrilor Biroului Executiv și organizațiilor din teritoriu, au aderat la PSD.
“Mi-am asumat funcția de președinte al Organizației Județene a PRO România promițând colegilor rămași că voi păstra libertatea de opinie și opțiune a fiecăruia, ca un efect firesc al muncii depuse în anii anteriori. În contextul deciziilor luate la nivel central, în nume personal consider că viitoarea alianță discutată și negociată de membrii Biroului Executiv Național cu reprezentanții AUR este una greșită, de natură a diviza și disipa și organizațiile din teritoriu, organizații care nu au nimic în comun cu politica AUR. Creșterea artificială a numărului de membri, racolarea acestora, încheierea oricărui tip de alianță cu alte formațiuni politice, nu în scopul unei guvernări benefice tuturor românilor, ci doar în scopul de a înlătura prin orice mijloace actuala guvernare, promovarea și cultivarea unui spirit ultra-naționalist, dar și a unei politici antieuropene nu poate reprezenta decât un pericol pentru calea firească și ireversibilă urmată de România în prezent. Prin activitatea și implicarea mea nu pot gira un astfel de proiect politic”,
a declarat Albert Tanasă.
Fidel principiilor exprimate în toți anii în care a făcut o politică social-democrată, Albert Tanasă se dezice de orice acțiune în care persoana lui ar putea fi asociată cu AUR.
Albert Tanasă, președinte Pro România
“Aleg politica pe care am făcut-o timp de 18 ani, aleg politica social democrată și echipa actuală a PSD Botoșani. Sunt mulți colegi din teritoriu care, dacă nu la nivel de organizație, cel puțin individual, vor trece sau vor reveni în structurile organizațiilor PSD, biroul fiecărei organizații locale a PRO România având opțiunea de a decide și a lua hotărârile care să reflecte rezultatul muncii și convingerile membrilor ce compun organizațiile. Sunt convins că actuala administrație locală și națională se află pe un curs firesc și benefic și are nevoie de sprijin și continuitate”,
Viceprimarul Liviu Toma, prim vicepreședintele Organizației Județene PRO România și coordonatorul Organizației Municipale a acestei formațiuni politice, a decis să continue activitatea politico – administrativă și în mandatul 2024 – 2028, drept pentru care a hotărât să revină în PSD, formațiune din care a făcut parte în perioada 2008 – 2020.
Liviu Toma, prim vicepreședinte Pro România
“Consider că politica trebuie făcută pentru cetățeni. Aceștia așteaptă de la aleșii locali soluții la problemele cu care se confruntă și proiecte care să le aducă îmbunătățirea condițiilor de viață. Nu este timp pentru experimente politice. În ultimii opt ani, ca vicepreședinte al Consiliului Județean, în perioada 2016 – 2020, respectiv ca viceprimar, în mandatul 2020 – 2024, am sprijinit, prin votul și activitatea mea, toate proiectele de dezvoltare. În continuare voi fi susținătorul tuturor proiectelor care vor însemna dezvoltarea comunității și binele botoșănenilor”,
Liderii organizației Pro România merg la PSD cu câteva zeci de membri activi din municipiu și județ.
Două familii din Botoșani, la un pas să rămână fără casă de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Becali cere o sumă exorbitantă pe fotbalistul dorit de Iftime
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Un botoșănean a devenit viral după ce „și-a parcat” BMW-ul direct pe pârtie – VIDEO
Oana Sava
Dec 27, 2024
Realitate virtuală în comuna lui Eminescu, școli moderne în care fiecare elev are laptop
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile