Liga Profesionista de Fotbal a stabilit echipa ideala a primei etape din sezonul 2018 - 2019 al Ligii 1.
În cel mai bun "11" al rundei inaugurale nu si-a facut loc niciun jucator de la FCSB, în timp ce campioana CFR Cluj are un singur reprezentant. Este vorba de Vinicius, autorul golului ardelenilor din duelul cu FC Botosani.
PORTAR
Catalin Straton (Dunarea/28 de ani) - A aparat un penalty si a avut alte câteva interventii prin care a contribuit decisiv la victoria surprinzatoare izbutita de Dunarea Calarasi la malul Marii Negre.
FUNDASI
Claudiu Belu-Iordache (Astra/24 de ani) - Atent la fiecare atac al rivalilor, fundasul i-a respectat întocmai sarcinile. Se afla în cel de-al saselea sezon pe prima scena, interval în care a strâns 118 jocuri.
Cosmin Frasinescu (Politehnica Iasi/33 de ani) - Un adevarat turn de control în apararea iesenilor. A blocat marea majoritate a atacurilor oltenilor. Foarte bun si la capitolul interceptii.
Paulo Vinicius (CFR Cluj/33 de ani) - La fel de ofensiv ca în editia precedenta, a finalizat cu capul centrarea lui Camora. Experienta sa reprezinta un mare avantaj pentru gruparea clujeana.
Ionut Pantîru (Politehnica Iasi/22 de ani) - Unul dintre cei mai buni jucatori ai primei runde. Exact în defensiva, pericol real în atac. A câstigat mult la capitolul maturitate.
MIJLOCASI
Nasser Chamed (Gaz Metan/24 de ani) - A avut o prestatie consistenta la mijlocul terenului, contribuind din plin la fiecare faza ofensiva a mediesenilor. A marcat unul dintre cele doua goluri reusite de Gaz Metan.
Razvan Dâlbea (FC Hermannstadt/36 de ani) - Capitanul sibienilor a dominat mijlocul terenului în fata lui Sepsi. Ajutorul din teren al lui Alexandru Pelici ramâne omul de legatura si echilibru în angrenajul nou-promovatei.
Dan Nistor (Dinamo/30 de ani, FOTO) - A reconfirmat statutul de cel mai bun pasator din Liga 1: 44 de pase decisive în 242 de jocuri. Fara traseele gândite de capitanul echipei, jocul lui Dinamo ar avea de suferit.
Lorand Levente Fulop (FC Botosani/20 de ani) - A avut o evolutie entuziasmanta pe terenul campioanei, fiind cel mai periculos jucator al botosanenilor. A înscris pentru a opta oara în 28 de jocuri disputate în Liga 1.
ATACANTI
Azdren Llullaku (Astra/30 de ani) - Si-a semnat revenirea în Liga 1 în stil de mare jucator. Posesor al unei tehnici bune, decarul giurgiuvenilor si-a manifestat deja candidatura la un nou titlu de golgheter.
Diogo Salomao (Dinamo/29 de ani) - Un început de campionat cu o evolutie notabila. Reusita contra lui FC Voluntari a adus liniste în jocul lui Dinamo si anunta un sezon bun pentru portughezul care a înscris de sapte ori în 2018, scrie Bună Ziua Iași
ANTRENORUL ETAPEI:
Dan Alexa (Dunarea/38 de ani) - A pregatit excelent debutul calarasenilor în Liga 1. Victoria izbutita la Ovidiu poate fi considerata una dintre cele mai importante din cariera tânarului antrenor.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024