Probabil cea mai originală campanie de atragere de noi membri și de candidați la alegerile locale din vara acestui an a fost declanșată de Partidul România Mare.
Organizația Județeană încearcă să câștige adepți promițându-le ceea ce visează mai toată lumea: bani fără să muncească.
”Botoșăneni care nu aveți loc eligibil pe listele de consilieri locali ale partidelor parlamentare pentru alegerile locale din 2020, vă așteptăm la filiala PRM Botoșani. Vă asigurați de un ajutor social de 600 lei/lună până în 2024”,
Valeriu Apetrei, președinte PRM Botoșani.
Cel mai probabil, acesta se referă la indemnizația pe care o primesc consilierii locali pentru ridicatul mâinilor în deliberativ.
”M-am întâlnit ieri cu niște oameni și nu mi-a plăcut reacția lor. Și mi-am spus că, dacă nu avem loc la masa bogaților, atunci să încerc și asta”, și-a explicat Valeriu Apetrei gestul pentru Botoșăneanul.
Șeful ”României Mari” a făcut public chiar și un număr de telefon la care să sune cei interesați: 0742.983702.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Polițiștii au umblat noaptea după hoții de lemne, un sucevean a fost amendat la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024