S-a întâmplat în minunata zi de 13 decembrie 2016, adică la nici două zile după alegeri, când tuşul încă nu era uscat pe buletinele de vot şi, de fapt, nici nu se comunicaseră încă rezultatele finale de la alegerile parlamentare.
Fiindcă liberalismul, asemeni social-democraţiei, trece prin stomac. Şi stomacul lui trebuie să mănânce neapărat cozonac, că de la pâine se umflă.
Iar patru ani trec greu.
Şi unii şi-au dat seama de asta încă din ziua alegerilor. Un liberal căruia pe vremea lui Ţurcanu îi atârna la propriu eşarfa galbenă de gât la mai toate şedinţele PNL-ului s-a transformat subit în social-democrat. Şi a ţinut să îşi facă şi poză în sediul PSD ca să ştie toată lumea asta.
Nu-i singurul. Un alt băieţaş, în noaptea alegerilor, când s-au anunţat rezultatele, era la sediul PNL. Şi-a strâns repejor lucrurile de am crezut că i s-a făcut omului rău după ce a văzut exit-poll - urile. De fapt se făcuse bine… la sediul PSD, unde l-am zărit în câteva poze. Norocul lui şi al altora ca el este că nu faci nici măcar cinci minute din Maxim Gorki în Ştefan Luchian. Iar peste patru ani poate uşor să facă drumul şi invers, că oricum a mai făcut asta şi prin 2008 - 2009.
De pupături în fund nu ducem lipsă ca naţie. A plouat cu sute de like-uri la postările învingătorilor. Am văzut inclusiv mesaje demenţiale de genul „întotdeauna am avut încredere în dvs.”. Dar na, s-a gândit să ţină asta secret până după ce a aflat că omul chiar a intrat în Parlament.
Ăştia suntem noi românii. În 1916, înainte de a intra în Bucureşti cu trupele germane, feldmareşalul Ludwig von Mackensen a trimis o cerere de capitulare. Apoi tot el nota în jurnal că se aştepta să fie primit cu tunuri şi gloanţe, dar a fost aşteptat cu flori şi terase deschise:
„magazine deschise, cafenele pline! (…) Izolat răsună strigăte de ura şi aclamaţii în limba germană. Nu ne găsim oare în mijlocul unei populaţii inamice? Nu este, totuşi, război? E un vis care ne înşeală?”
Românii îşi descoperiseră brusc convingerile germanofile.
Îmi amintesc că, după ce a ieşit Băsescu a doua oară preşedinte, în condiţiile în care la Botoşani scosese cel mai prost scor din ţară, toţi directorii, funcţionarii, oamenii de afaceri pe care îi întâlneam îmi spuneau că au votat cu „Băse”. La un an şi jumătate după, când „Băse” al lor a dat de veste că taie salariile şi creşte TVA-ul, nu mai întâlneam un botoşănean care să îl fi votat pe „Băse”, de parcă se votase singur şi ieşise preşedinte. Toţi puseseră ştampila pe Geoană.
Problema noastră nu este cum şi pe cine votăm. Problema este ce facem după ce votăm. Şi mai ales cum ne comportăm după ce aflăm rezultatele.
