Dacă nu priveşti în exterior ai impresia că te regăseşti într-un campus şcolar precum cele văzute deseori în filmele americane, aceasta este senzaţia trăită la trecerea pragului în noul complex liceal de la Truşeşti. La cinci ani de la înfiriparea unei idei ce părea o nebunie, comuna se poate mândri cu ceea ce nici municipiul Botoşani şi nici vreun alt judeţ din Moldova nu are: un campus şcolar ultramodern de 9,1 milioane de euro.
„Am tras un loz”
„Campus Şcolar la Grupul Şcolar Demostene Botez”, este un proiect de 40,7 milioane lei iniţiat de actualul primar la câteva luni după dobândirea mandatului. Localitatea are şi liceu şi şcoală generală, însă elevii erau cam îngrămădiţi. Şi de aici a plecat totul…
„O fostă directoare de la şcoala generală a vrut o extindere de şcoală generală şi nu se merita. Am spus, să mutăm şcoala generală în liceu şi dacă era sesiunea de depunere a proiectelor, am tras un loz. Sesiunea a fost în 2008, după ce am ieşit primar”, a afirmat
Mihai Puruhniuc, primar de Truşeşti.
Ceea ce multă lume a considerat o utopie în condiţiile în care nici un municipiu sau oraş din Botoşani nu a accesat o asemenea sumă pentru o investiţie într-un campus şcolar, a devenit însă treptat realitate. În 2010 proiectul a primit toate aprobările necesare de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, asocierea SC Elsaco Electronic SRL – SC Concas SA Buzău – SC ABC Con Internaţional SRL Botoşani fiind desemnată câştigătoare a licitaţiei.
Doi ani de lucrări
În iunie 2011 au început lucrările pe un teren la marginea comunei, unde de-a lungul timpului au funcţionat o închisoare şi un internat, iar în 2013, după ce suprafaţa a fost eliberată de orice construcţie, investiţia s-a finalizat.
S-a ridicat astfel cel mai modern campus şcolar din Botoşani şi potrivit
primarului Mihai Puruhniuc, unicul de asemenea amploare din Moldova. Are cinci mare corpuri: şcoală, internat, cantină cu club, amfiteatru, sală de sport plus teren de sport. Complexul care se întinde pe mai mult de un hectar are amenajat inclusiv un drum, în jur de 30 locuri de parcare, indicatoare rutiere şi… o trecere de pietoni.
Made in SUA
Internatul are 96 de locuri distribuite în 24 de camere. O cameră are deci patru paturi şi două băi, fiecărui elev revenindu-i o priză separată pentru internet. A fost amenajată o baie specială pentru persoane cu dizabilităţi şi o spălătorie, care va fi dotată cu maşini de spălat prin acelaşi proiect.
Şcoala propriu-zisă are 24 săli de clasă în care vor învăţa câte 25 de copii. Are parter, unde sunt amenajate birouri separate pentru director, director adjunct şi secretariat şi două etaje, unde se regăsesc şi şapte laboratoare.
Cantina, cu toate dotările necesare unui astfel de spaţiu, de la bucătărie la spaţiu de depozitat alimentele, are la etaj un club cu ferestre uriaşe şi o privelişte panoramică.
[[banner]]
Clădirea în care s-a amenajat
amfiteatrul are la rândul său două nivele, legate cu scări de marmură, la parter rezervându-se spaţii pentru două cabinete medicale şi încă două laboratoare, pentru ca, pornit de la parter şi terminat la etaj, să se regăsească amfiteatrul propriu-zis. Demisolul este unul uriaş, care seamănă cu parcarea subterană construită de Primăria Botoşani la Big, aici urmând probabil să îşi desfăşoare activitatea atelierele.
Sala de sport a fost ridicată între şcoală şi amfiteatru, având vestiarele sale, băi, suprafaţa de joc amenajată şi o parte dintre dotări pregătite pentru montat. Alături s-a amenajat şi un teren de sport cu instalaţie de nocturnă.
O clădire separată numai pentru centrală
Dată fiind dimensiunea complexului, o clădire separată adăposteşte centrala pe lemne cu mai multe cazane, care a fost deja probată. De asemenea, există şi un rezervor de apă pentru incendiu cu o capacitate de 300 mc.
600 de elevi care acum învaţă la
Grupul Şcolar Demostene Botez vor beneficia de acest complex unicat după ce licitaţia pentru dotări, contestată în prezent, va ajunge la final.
„Noi avem termen până în mai, cum terminăm cu dotările cum facem inaugurarea. Din centru, unde avem şcoala generală, mutăm totul la liceu şi acolo cred că o să închiriem pentru birouri, pentru oportunităţi de afaceri, vrem să amenajăm un centru de afaceri”, ne-a declarat
primarul Mihai Puruhniuc.
Investiţia a secătuit bugetul local
De la demararea proiectului şi până la finalizarea lui
Primăria Truşeşti trebuie să contribuie cumulat cu peste 2,5 milioane de lei la cofinanţarea investiţiei, lucru care a cam secătuit bugetul local. De investiţie nu vor beneficia însă doar copii din Truşeşti.
„Avem elevi de la Dângeni, de la Gorbăneşti, de la Călăraşi, de la Ştefăneşti, totuşi Truşeşti este un nod al comunelor, toate drumurile trec prin Truşeşti, când te duci la Santa Mare treci pe aici, când te duci la Albeşti treci pe aici, te duci la Ştefăneşti treci pe aici”, a menţionat
primarul Mihai Puruhniuc.
Prin acest proiect se vor crea şi 27 noi locuri de muncă.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
Şcoli fără yale şi sute de elevi pe un WC, descoperiri ale prefectului în judeţ
Şcoala
Internatul
Amfiteatrul
Sala şi terenul de sport
Cantina
Centrala
VEZI ŞI:
Avem o minune de gară! Pasaj subteran, afişaj electronic, parcare, reflectoare spre oraş şi… trandafiri – GALERIE FOTO