Polițiștii botoșăneni au oprit un tânăr de 18 ani, pentru că autovehiculul pe care acesta îl conducea prezenta o neregulă vizibilă.
Polițiștii de ordine publică, rutieră, economic, investigații criminale, acțiuni speciale au acționat atat in zona localurilor publice, în care se formează aglomerări de persoane, precum si pe arterele rutiere în care există riscul de producere a accidentelor rutiere.
În cadrul activităților desfășurate polițiștii au intervenit la 63 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Pe parcursul zilei, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlasinești au oprit pentru control pe drumul județean D.J. 296 B, în comuna Vlăsinești, un autovehicul care tracta o remorcă și nu aveau montate plăcuțe cu număr de înmatriculare, conduse de un tânăr de 18 ani.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Totodată, autovehiculul pe care îl conducea și remorca atașată nu erau înmatriculate.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat.
Mirel Rădoi și meciul văzut (doar) de el: Nu ne-au pus probleme deloc
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ: Podul unei case a fost cuprins de flăcări, pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Kaufland transmite un avertisment clienților: ATENȚIE la înșelătoriile online
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
UPDATE Mașină aruncată în șanț, șoferul era cu mintea în altă parte - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile