Vizita a avut loc vineri în Palatul Administrativ în prezența unei asistențe numeroase din Botoșani.
Radu Bogdan Balanișcu, secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor a ajuns în nordul țării pentru o vizită de lucru privitoare la popularizarea unui program european prin care se pot înființa păduri tinere.
După ce au fost făcute prezentările aferente acestor întâlniri de către prefectul Sorin Cornilă, oaspetele de la București a făcut o dezvăluire.
„De obicei nu am emoții la tipul acesta de întâlniri. Dar astăzi am emoții pentru că sunt acasă. Eu sunt tot din Botoșani, aici m-am născut, aici am învățat, la Școala nr. 11 de pe Calea Națională și apoi la Colegiul AT Laurian și sunt foarte recunoscător pentru ceea ce mi-a oferit comunitatea de aici. O parte din inima mea tot timpul va rămâne pentru Botoșani și e normal să fie așa, pentru că ăsta e locul de bază și asta e acasă. Din păcate nu reușesc să ajung atât de des la părinți”,
Radu Bogdan Balanișcu, secretar de stat Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
Următoarea casă pentru oficialul din minister este Iașul, orașul unde a rămas după finalizarea studiilor, iar în prezent, pe perioada mandatului de secretar de stat, capitala.
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile