Cazul tragic a fost făcut public în cadrul ședinței ordinare de astăzi, 27 aprilie 2023, a Consiliului Județean Botoșani.
Consilierul județean PNL, Mirela Saucă, a adus în atenție o tragedie petrecută la începutul lunii aprilie când ninsorile au blocat județul. Fostul medic pediatru Victor Costăchescu, în vârstă de 81 de ani, diagnosticat cu pleurezie bilaterală, nu a putut fi transferat de la Secția de la Săveni la Spitalul Județean „Mavromati” sau Spitalul Municipal „Dorohoi”.
„El ar fi trebuit să se întoarcă în Spitalul Județean, între timp s-a dezlănțuit natura, Săveniul a rămas izolat de restul lumii și singura soluție a fost internarea lui în Secția de la Săveni unde o doctoriță extraordinară a făcut tot ceea ce a stat în putință pentru a-i alina suferința și mai mult decât atât s-a străduit din toate puterile ei să găsească soluții pentru ca pacientul să ajungă pe mâna celor care l-ar fi putut să-i salveze viața. Din păcate, nici familia nici doctorița nu au reușit, starea pacientului s-a agravat în mod constant”,
Mirela Saucă, consilier județean PNL.
Consiliera s-a arătat revoltată de modul cum s-a intervenit la acest caz, în condițiile în care Săveniul are Stație de Ambulanță.
„Iar în a treia zi când s-a deschis circulația de la Săveni la Dorohoi, fiul pacientului – medic, a apelat la colegii de la Dorohoi, care și-au arătat toată disponibilitatea și au afirmat faptul că aveau orice era nevoie la dispoziție pentru a trata și a salva pacientul.
Răspunsul primit de familie a fost «nu se poate avem proceduri» Nici măcar atunci când fiul pacientului și a asumat responsabilitatea de a însoți ambulanța și pacientul în calitate de medic. Același răspuns «avem proceduri, nu se poate, aveți răbdare, vom trimite o ambulanță atunci când se va putea circula». Și au mai durat 12 ore până acest lucru s-a întâmplat, ambulanța a ajuns, conform procedurilor la Săveni, încă două ore drumul înapoi, cu natura nu te pui, asta nu e de contestat și apoi a fost prea târziu”
Mirela Saucă, consilier județean PNL.
Prin această intervenție, Mirela Saucă a vrut să atragă atenția asupra faptului că degeaba sunt făcute investiții în unitățile sanitare, dacă oamenii care lucrează în sistem nu dau dovadă de empatie.
„S-a spus că are o vârstă, se pare că uneori vârsta e o mare problemă. S-a spus că a avut ghinion și asta e adevărat cu natura nu te pui, dar la fel de adevărat că omul acela și-a pierdut viața din cauza unor structuri rigide, a unor oameni nepăsători și a unui sistem pe care acest om l-a slujit o viață. Se numea Victor Costăchescu, a fost medic primar pediatru și într-o carieră de peste 45 de ani a tratat și a salvat mii de copii. Sunt lăudabile toate demersurile de a avea un sistem de sănătate dotat, ne dorim la Botoșani să avem servicii medicale de calitate, nu au nicio valoare, dacă nouă, oamenilor din acest sistem nu ne pasă”
Mirela Saucă, consilier județean PNL.
Consilierul județean PSD, Ramona Guraliuc, a luat cuvântul în plen și a susținut că transportul nu s-a putut face din cauza condițiilor meteorologice.
„Nu pentru că nu a fost voință, nu pentru că nu am avut empatie, nu pentru că nu am dorit mai ales pentru că este vorba despre un coleg de-al nostru. Diagnosticul a fost unul ca de stadiu boală critică, terminală”,
Ramona Guraliuc, consilier județean PSD.
În continuare, șefa UPU- SMURD a dat asigurări că s-a făcut tot ce este omenește posibil. Și că nimeni nu s-ar fi gândit că în aprilie vor fi ninsori mai puternice decât în decembrie – ianuarie.
„Este foarte adevărat că avem vina pentru faptul că nu am putut transporta pacientul într-o unitate centrală, dar vă spun și îmi asum responsabilitatea că s-a făcut tot ce este omenește posibil raportat la terapie pentru acest pacient. Eu am stat acolo, alături de colegii mei, în ședințele din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență zile în șir, am stat în spital, în Unitatea de Primiri Urgențe ore în șir, zile în șir”,
Ramona Guraliuc, consilier județean PSD.
„Înțelegeți greșit, nu l-a refuzat nimeni. Nu s-a putut efectua transferul”, a mai susținut șefa UPU- SMURD.
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în Botoșani: Sătenii sunt cei mai harnici votanți
Diana Arici
Nov 24, 2024