Copiii botoșăneni vor beneficia de serviciile unui nou medic specialist pediatru.
Într-un comunicat transmis de reprezentanții Consiliului Județean Botoșani se menționează că este vorba de domnișoara doctor Ana-Maria Calimandruc.
„De la preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean, împreună cu echipa de la Spitalul «Mavromati», am căutat să atragem cât mai mulți specialiști la Botoșani, să rezolvăm problema lipsei de medici, în paralel cu modernizarea și dotarea la standardele actuale ale tuturor secțiilor. Prin venirea domnișoarei doctor Ana-Maria Calimandruc se rezolvă o problemă stringentă a sistemului medical botoșănean. Îi dorim mult succes și sunt convinsă că vom face echipă bună în interesul micilor pacienți”,
a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Ana-Maria Calimandruc a urmat stagii de pregătire în cele mai importante spitale de pediatrie din București și Iași și a absolvit stagii de specializare în reanimare pediatrică și terapie intensivă neonatală în Franța, la Hôpital Bicêtre AP-HP (Universitatea Paris-Saclay) și Centre Hospitalier Public du Cotentin Cherbourg.
Conducerea Spitalului Județean a făcut toate demersurile către Ministerul Sănătății în vederea scoaterii la concurs și a altor posturi vacante.
„Unul dintre principalele obiective pe care ni le-am asumat este rezolvarea crizei de cadre medicale de înaltă calificare de la Spitalul Județean de Urgență «Mavromati». Facem tot ceea ce este omenește posibil pentru a aduce la Botoșani, medici tineri capabili, cu diferite specializări pentru ca și la Botoșani pacienții să beneficieze de cele mai înalte standarde de tratare a afecțiunilor de care suferă”,
a conchis Doina Federovici.
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Artiști din Republica Moldova expun la Botoșani: CÂND are loc vernisajul
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile