Dacă Heike Lindlohr este considerată o ambasadoare a Botoșaniului în țara sa natală, Germania, medicul Elena Cardaș de la Botoșani poate fi descrisă ca fiind o ambasadoare a animalelor abandonate pe care le iubește necondiționat și cărora se poate spune că le-a dedicat o bună parte din propria viață.
Pentru că Elena Cardaș a plâns pentru câinii fără adăpost și s-a luptat cu legile sau birocrația din România. Iar când a cunoscut-o pe nemțoaica Heike, probabil s-a simțit totală, și-a regăsit jumătatea cu care s-a completat pentru a milita pentru drepturile animalelor.
Astăzi, alături de Heike a primit și botoșăneanca Elena Cardaș o diplomă de excelență pentru implicarea în activitatea de la padocul municipal, diplomă înmânată de primarul Cătălin Flutur.
Gestul a surprins-o, în mod plăcut, mai ales că a fost unul neașteptat, lumina reflectoarelor fiind îndreptată către Heike Lindlohr.
Tot Elena Cardaș a fost cea care a pregătit un film prezentat pe un proiector prin intermediul căruia a reușit să reflecte tot ceea ce a făcut Heike pentru Botoșani, pentru câini și pisici, ajutată și de voluntarii cu suflet ai orașului.
„Dacă în trecut ne uitam la alte județe să luăm exemplul pentru a face ceva, acum este invers, Botoșani a ajuns un exemplu de urmat și alții se vor lua după noi”, a spus printre altele Elena Cardaș.
Anul viitor, voluntarii de la padocuri, împreună cu fundația lui Heike Lindlohr vor iniția o nouă campanie de sterilizare a 150 de pisici și 100 de câini care au stăpân, de la Botoșani.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024