Este plutonier-major la o unitate militară din municipiul Botoşani, are 44 de ani, este conştiincios, prezent mereu la apel cu o ţinută impecabilă. Ca militar, respectă regulile şi lucrează cu soldaţii în spiritul ordinii şi disciplinei cazone. Când iese din unitate şi ajunge pe meleagurile natale, plutonierul major Barbălată Valentin se metamorfozează. Leapădă uniforma şi purtarea militărească, trăsăturile feţei se destind şi se pierde în visare. Îşi leagă baticul în jurul capului şi pleacă să hălăduiască prin pădurile din jurul orăşelului Bucecea, localitatea de baştină aflată la 22 de kilometri de municipiul Botoşani.
În liniştea pădurii, plutonierul major Barbălată devine artistul Valentin care-şi recreează legătura cu natura şi cu lemnul. În spatele rigidităţii cazone, al uniformei şi al vocii care dă ordine se ascunde un spirit mistic de artist, cu viziuni, revelaţii şi un talent remarcabil în arta prelucrării lemnului.
„A pătruns în spaţiul plastic botoşănean relativ recent. Lucrările de sculptură marca Barbălată transpun faţetele personalităţii artistului trecute prin filtrul lecţiilor de istoria artei, trimiţându-ne în lumea spirituală. De remarcat este seria crucifixelor lucrate în lemn de diferite esenţe, dar şi lucrările din os, care ne duc cu gândul la statuetele de Tanagra“, îl descrie Liviu Şoptelea, unul dintre cei mai importanţi artişti plastici din Botoşani.
A născocit simboluri, metafore, dansuri, portrete
Criticii spun că jonglează cu diferite stiluri, fără să alunece în kitsch, mergând de la abordări ale artei naive, la artă modernă şi sculptură clasică în lemn. A născocit simboluri, metafore, dansuri, portrete, natură moartă, toate în lemn. Pentru un artist care a ieşit târziu „în lume“, adică după vârsta de 33 de ani, Valentin Barbălată urcă încet, dar sigur, pe scara notorietăţii. În zece ani i-au fost organizate cinci expoziţii în zona Moldovei.
„Am avut expoziţii la Muzeul Judeţean de Istorie din Botoşani, la Galeriile de Artă, la Unitatea militară din Botoşani, unde activez, şi penultima a fost la Iaşi, la «Casa Cărţii»“, contabilizează plutonierul-major. Şi ar mai fi avut multe, dar deplasările sunt scumpe.
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024