Botoşani ar putea fi vizitat de un ministru, iar scopul acestei vizite nu are la bază vreo situaţie de urgenţă care să aducă şefi de la centru în judeţul. Demnitarul care ar putea ajunge în Botoşani este ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, preşedintele naţional al Partidului Conservator.
Liderul PC aşteaptă „răspunsurile care ţin într-adevăr de agricultura judeţului Botoşani”
Potrivit liderului judeţean al conservatorilor, o primă discuţie a fost deja purtată în cadrul unei şedinţe a Biroului Permanent Naţional, iar oficialul a promis că va ajunge la Botoşani, în funcţie de agenda profesională, în a doua jumătate a lunii ianuarie sau la începutul lui februarie 2013.
„Am avut o discuţie în cadrul şedinţei Biroului Politic şi în care dl. ministru Daniel Constantin şi-a exprimat dorinţa de a veni la invitaţia mea la Botoşani şi să stabilim o temă foarte serioasă în care dumnealui să se implice, să dea răspunsurile cele mai competente şi care ţin într-adevăr de agricultura judeţului Botoşani, ultima redută în care noi ar trebui să ne afirmăm la nivel de judeţ, cu celelalte industrii suntem la pământ”, a declarat P
aul Onişa, preşedintele PC Botoşani.
„Sunt eroi în economia judeţului”
La întâlnirea cu
Daniel Constantin ar urma să participe un număr însemnat de fermieri botoşăneni, temele de dezbatere fiind legate de problemele întâmpinate de aceştia în domeniul agricol.
„Vom invita pe toţi fermierii din judeţul Botoşani, nu vom ţine cont de culoarea politică sub nici o formă, toţi fermierii şi cei care muncesc în agricultură sunt eroi în economia judeţului, depun eforturi substanţiale în condiţii de austeritate sau de climă nefavorabilă şi reuşesc să îşi ţină efectivele de animale şi fermele în funcţiune cu eforturi foarte mari”, a mai spus
Paul Onişa.
CITEŞTE:
Fratele şefului CJ a trecut în subordinea tătucului antenelor