Elevi din 37 de comune botoşănene, din oraşele Săveni, Bucecea, Flămânzi şi Ştefăneşti, precum şi din municipiul Dorohoi vor putea merge la şcoală în noul an cu microbuze noi.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a comunicat prefectului de Botoşani lista unităţilor administrative spre care va fi trimisă noua serie de microbuze 16 +1, achiziţionate în etapa a III-a a programului ce urmăreşte acoperirea necesarului la nivel naţional.
Conform detaliilor transmise de Bucureşti, autovehiculele din această etapă vor ajunge la beneficiari în perioada iulie-septembrie 2015. Primăriile şi conducerile şcolilor vor avea astfel timp să se poată organiza pentru ca, începând cu 15 septembrie, elevii să meargă la şcoli cu noile mijloace de transport şcolar. Aceasta este cea mai consistentă etapă a programului privind transportul şcolar , după cea din 2014, când s-au alocat judeţului 13 autovehicule tip 16+1, în cea de a doua, desfăşurată în primăvara acestui an, ajungând la Botoşani două microbuze de aceeaşi capacitate, plus încă două autobuze tip 28+2 locuri.
Lista unităţilor administrativ-teritoriale cărora le-au fost repartizate mijloacele de transport din etapa a III-a
1 |
ADASENI |
22 |
ORAS BUCECEA |
2 |
ALBESTI |
23 |
ORAS FLAMANZI |
3 |
BLANDESTI |
24 |
ORAS STEFANESTI |
4 |
BRĂESTI |
25 |
PALTINIS |
5 |
CALARASI |
26 |
POMARLA |
6 |
CANDESTI |
27 |
RADAUTI-PRUT |
7 |
COPĂLĂU |
28 |
RAUSENI |
8 |
CORDARENI |
29 |
RĂCHITI |
9 |
CRISTESTI |
30 |
ROMANESTI |
10 |
DĂNGENI |
31 |
STIUBIENI |
11 |
DERSCA |
32 |
SUHARAU |
12 |
DURNESTI |
33 |
SULITA |
13 |
GORBANESTI |
34 |
TUDORA |
14 |
HILISEU-HORIA |
35 |
UNTENI |
15 |
HUDESTI |
36 |
VARFU CAMPULUI |
16 |
LEORDA |
37 |
VIIŞOARA |
17 |
LUNCA |
38 |
VLADENI |
18 |
MANOLEASA |
39 |
VLASINESTI |
19 |
MIHAI EMINESCU |
40 |
VORNICENI |
20 |
MIHAILENI |
41 |
VORONA |
21 |
MUNICIPIUL DOROHOI |
42 |
ORAS SAVENI |
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Centrul Vechi: Femeile au mâncat semințe, adolescenții s-au cățărat pe monument
Oana Sava
Nov 04, 2024