Cea mai mare unitate medicală de la Botoșani ar putea avea un nou compartiment.
Anunțul a fost făcut de către medicul internist Bogdan Alexandroaie care este și purtător de cuvânt al unității medicale.
Noi pe Secția de Medicină Internă II vom încerca să facem un compartiment de îngrijiri avansate. Compartimentul acesta de îngrijiri avansate va fi dedicat persoanelor cu probleme care nu țin nici de secție nici de ATI. Este vorba despre persoanele cu probleme grave care nu necesită intubație. Și atunci pentru a nu încărca secțiile de ATI în colaborare cu colegii de acolo vom încerca să deschidem acest compartiment de îngrijiri avansate în care fiecare pat să aibă monitorul lui,
Bogdan Alexandroaie, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati
Pentru acest lucru trebuie modificată structura saloanelor, dar este nevoie și de personal.
Sperăm să reușim, avem sprijinul conducerii din punctul acesta de vedere. Nu înseamnă numai locație ca atare, înseamnă aparatură, înseamnă oxigen la fiecare pat. Ideea este pornită de anul trecut. Nu este idee nouă, eu vă spun sincer că am preluat-o de la Iași, de la Spitalul Parhon pentru că avantajul este că nu încărcăm secțiile de ATI.
Bogdan Alexandroaie, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati
Rămâne de văzut cum se va concretiza această idee venită și în sprijinul pacienților.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Becali vrea să-i ia casa de la Botoșani lui Talpan, juristul de la Steaua: M-a chemat la Procuratură
Redacția Botoșăneanul
Feb 08, 2025
Proiecte majore pentru Botoșani, finanțate din bugetul național
Redacția Botoșăneanul
Feb 08, 2025
Case învăluite de fum în această dimineață, o familie cu doi copii evacuată de pompieri
Redacția Botoșăneanul
Feb 08, 2025
FC Botoșani a împrumutat un fundaș de la Rapid
Redacția Botoșăneanul
Feb 08, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile